Africa de Sud: ArcelorMittal închide trei furnale şi reduce costurile

Divizia din Africa de Sud a ArcelorMittal a anunţat închiderea pe o perioadă nedefinită a trei furnale cu arc electric de la fabrica sa din Vanderbijlpark, reducând astfel producţia anuală cu aproximativ un milion de tone, transmite Reuters.
Economica.net - J, 01 nov. 2012, 21:35
Africa de Sud: ArcelorMittal închide trei furnale şi reduce costurile

Cel mai mare producător de oţel din Africa de Sud avea termen până în 16 octombrie să reducă emisiile de la furnale şi a decis că este mai ieftin să le închidă decât să implementeze un sistem care să capteze emisiile.

Cererea actuală slabă pentru oţel a justificat de asemenea decizia de închidere a celor trei unităţi de la Vanderbijlpark, a declarat Nonkululeko Nyembezi-Heita, directorul diviziei din Africa de Sud a ArcelorMittal. Acesta a adăugat: „Dacă se va dovedi că decizia este insuficientă, vom căută să închidem şi alte capacităţi de producţie”.

Pe fondul încetinirii creşterii economiei mondiale şi a cererii slabe de oţel, ArcelorMittal încearcă să contracareze efectele crizei prin închiderea temporară sau definitivă a unor furnale. Cererea pentru oţel pe plan mondial ar urma să încetinească la 3,6% anul acesta, de la 5,6% în 2011, în timp ce în Europa ar putea fi un declin de 1,2%.

ArcelorMittal, cel mai mare producător mondial de oţel, a anunţat miercuri că va reduce substanţial dividendele anuale deoarece se concentrează pe reducerea datoriei, după ce a înregistrat pierderi în trimestrul trei din 2012.

În perioada iulie-octombrie 2012, ArcelorMittal a înregistrat pierderi nete de 709 milioane de dolari, sau 0,46 dolari pe acţiune, faţă de un profit de 659 milioane de dolari, sau 0,43 dolari pe acţiune în perioada similară din 2011. Profitul înainte de dobânzi şi taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) a scăzut la 1,34 miliarde de dolari în trimestrul trei, de la 2,41 miliarde de dolari în perioada similară din 2011.

Livrările de oţel în perioada iulie-octombrie 2012 au scăzut la 19,9 milioane de tone, de la 21,1 milioane de tone în trimestrul trei din 2011.

Recent, pentru a compensa declinul cererii de oţel în Europa, ArcelorMittal a decis să închidă definitiv furnalele de la Liege (Belgia) şi Madrid (Spania). În cazul facilităţilor din Franţa, ArcelorMittal a oprit producţia la furnalele de la Florange şi Lorraine încă din toamna lui 2011. În Luxemburg, ArcelorMittal a oprit producţia la Schifflange, iar producţia facilităţilor de la Rodange a fost redusă.

ArcelorMittal este cel mai mare producător mondial de oţel, cu operaţiuni în peste 60 de ţări. În 2011, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 94 de miliarde dolari şi o producţie de oţel de 91,9 milioane de tone, reprezentând aproximativ 6% din producţia mondială de oţel. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...