Ponta: Anul viitor, capitalul social al Complexului Energetic Oltenia va fi majorat cu 15%

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Târgu Jiu, că anul viitor Guvernul va majora cu 15 la sută capitalul social al Complexului Energetic Oltenia, astfel încât banii care vin din zona privată să rămână în companie pentru modernizare, dar statul va rămâne în continuare acţionar majoritar.
Economica.net - vin, 02 nov. 2012, 20:59
Ponta: Anul viitor, capitalul social al Complexului Energetic Oltenia va fi majorat cu 15%

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgu Jiu, susţinută alături de premierul Victor Ponta, că în primele patru luni de la înfiinţare Complexul Energetic Oltenia a obţinut un profit de 30 de milioane de euro, precizând că profitul a fost posibil odată cu liberalizarea pieţei de energie.

Ministrul a precizat că liberalizarea pieţei de energie a dus la scăderea preţului energiei electrice în lunile septembrie şi octombrie cu circa patru la sută lunar, dar şi la anularea contractelor cu „băieţii deştepţi” de la Hidroelectrica.

În aceeaşi conferinţă de presă, Victor Ponta a afirmat că Guvernul va majora anul viitor capitalul social al Complexului Energetic Oltenia (CEO), dar statul va rămâne în continuare acţionar majoritar.

„Avem în acordul cu Fondul Monetar Internaţional o creştere a capitalului social la CEO, listare prin majorare de capital social cu 15 la sută, astfel încât toţi banii care vin din zona privată rămân în companie pentru modernizare, iar statul îşi păstrează pachetul de control de două treimi”, spus Ponta.

De asemenea, ministrul Daniel Chiţoiu a explicat că investitorul care va contribui la majorarea capitalului social al Complexului va deveni „acţionar minoritar semnificativ”, dând exemplul Fondului Proprietatea.

Afirmaţia lui Chiţoiu a fost comentată ironic de premierul Ponta:”Fondul Proprietatea e foarte semnificativ, cu ghilimele de rigoare, e foarte semnificativ”.

Premierul a menţionat, în contextul declaraţiei despre profitul CEO, că Guvernul ar putea renunţa la ideea de a introduce management privat la această companie.

„Avem o conducere de o lună. Vreau să vedem dacă este eficientă, dacă produce profit. Vreau să vedem dacă e o conducere bună. Ideea de management privat a fost aceea că nu reuşim noi să punem manageri care să obţină profit. Dacă sunt manageri care obţin profit şi dezvoltă compania, facem o evaluare. Evaluarea o face viitorul Guvern, adică noi”, a declarat Ponta.

Complexul Energetic Oltenia este condus în prezent de Laurenţiu Ciurel, fost consilier judeţean şi vicepreşedinte al PSD Gorj. Acesta a demisionat din partid la începutul toamnei pentru a deveni independent politic şi a putea ocupa funcţia respectivă.

Complexul Energetic Oltenia este compus din termocentralele şi minele de cărbune din Oltenia şi are peste 18.000 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...