Beckham a primit o ofertă pentru propriul show TV. Câți bani i se pun pe masă

Fotbalistul englez David Beckham a primit din partea unui grup de televiziune american o ofertă de câteva milioane de dolari pentru a-şi prezenta propriul talk-show TV, ce va fi inspirat din universul sportiv.
Economica.net - D, 04 nov. 2012, 16:22
Beckham a primit o ofertă pentru propriul show TV. Câți bani i se pun pe masă

Sportivul englez, în vârstă de 37 de ani, a primit această ofertă de la compania american Time Warner Cable, ai cărei directori doresc foarte mult să îl transforme pe David Beckham în principala atracţie din grila lor de programe informează dailymail.co.uk.

Oferindu-i mijlocaşului echipei Los Angeles Galaxy un contract de mai multe milioane de dolari pentru a prezenta o emisiune pe noul lor canal sportiv din Statele Unite, directorii de la Time Warner Cable speră că implicarea lui David Beckham în acest proiect ar putea să îi ajute să „recâştige” milioane de telespectatori de la posturile rivale.

„Îl vrem pe David în acest proiect, indiferent dacă el va continua sau nu să joace pentru Galaxy. Suntem pe cale să devenim cel mai mare canal sportiv din lume, iar el va avea un rol-cheie în viitorul nostru”, a declarat o sursă, citată de Daily Star Sunday.

Dacă va accepta oferta, David Beckham va intervieva în acel talk-show săptămânal o serie de vedete din lumea sportului, cu care va discuta despre diverse tactici şi strategii sportive. Totodată, el va avea libertate totală în ceea ce priveşte alegerea subiectelor de discuţie.

Se pare că sportivul britanic este la mare căutare în această perioadă, întrucât şi televiziunea americană Fox intenţionează să îi facă o contraofertă, care să îl convingă pe Beckham să lucreze pentru acest post TV.

„Acesta este momentul de care el trebuie să profite pentru a face mulţi bani, pentru a profita de celebritatea pe care o are în Statele Unite. Ar putea să îşi lanseze cariera în showbiz chiar în timp ce continuă să joace fotbal”, a spus analistul media Mike Raia.

Totodată, presa americană afirmă că David Beckham urmează să părăsească clubul din Los Angeles pentru a se muta la New York, unde soţia lui, Victoria Beckham, doreşte să îşi continue cariera în modă.

Surse din anturajul fotbalistului englez, care s-a transferat în Statele Unite de la echipa spaniolă Real Madrid, în urma unui contract de 20 de milioane de lire sterline în 2007, spun că acesta nu intenţionează să se retragă din fotbal.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la PPC pentru toți clienții, ce se schimbă în factura care vine acum
Anunț de la PPC pentru toți clienții, ce se schimbă în factura care vine acum
PPC, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru populație, a venit cu o modificare a facturii. Clienții vor avea acum chiar de pe prima pagină informațiile despre totalul de plată,......
Caniculă persistentă şi maxime de 36 de grade în Bucureşti, vineri şi sâmbătă
Caniculă persistentă şi maxime de 36 de grade în Bucureşti, vineri şi sâmbătă
Canicula va persista la nivelul Municipiului Bucureşti, vineri şi sâmbătă, valorile termice din timpul zilei urmând ...
Puiul românesc a intrat în Cartea Recordurilor: Cea mai mare porție de aripioare de pui din lume a fost servită de LaProvincia la NIBIRU
Puiul românesc a intrat în Cartea Recordurilor: Cea mai mare porție de aripioare de pui din lume a fost servită de LaProvincia ...
România intră în Guinness World Records™️ cu un nou record la categoria Largest Serving of Chicken Wings. LaProvincia, ...
BRD Sogelease se împrumută cu 100 de milioane de euro de la BEI pentru finanțarea IMM-urilor
BRD Sogelease se împrumută cu 100 de milioane de euro de la BEI pentru finanțarea IMM-urilor
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 100 milioane euro subsidiarei de leasing a BRD Groupe Société ...