Dan Diaconescu, la DNA pentru a da explicaţii despre licitarea acţiunilor Oltchim

Dan Diaconescu s-a prezentat, luni, la DNA pentru a da explicaţii cu privire la licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat, deşi nu a dovedit că deţine această sumă.
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 08:40
Dan Diaconescu, la DNA pentru a da explicaţii despre licitarea acţiunilor Oltchim

Diaconescu a venit însoţit de doi avocaţi, spunând că nu ştie pentru ce a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

El a mai spus că fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu „este labil psihic”.

În 22 octombrie, fostul şef al OPSPI, Remus Vulpescu, a dat o amplă declaraţie în faţa procurorilor anticorupţie în legătură cu eşecul privatizării Oltchim, arătând că, atunci când a apărut oferta lui Dan Diaconescu, statul era în proceduri de aducere de fonduri pentru plata angajaţilor şi repornirea unităţii.

Întrebat care este paguba produsă prin neprivatizarea Oltchim şi în ce constă ea, Vulpescu susţinea că aceasta se ridică la aproximativ 200-300 milioane de lei, respectiv suma pachetului de acţiuni.

În legătură cu natura pagubei, Vulpescu arăta că, în acest caz, nu este vorba despre o pagubă neapărat materială, ci de un grav dezechilibru adus instituţiilor statului.

În altă ordine de idei, Vulpescu a arătat că, în cazul în care nu exista vreo ofertă de privatizare, combinatul Oltchim ar fi repornit mult mai repede.

„Trebuie să înţelegem că, în momentul în care în procedura de privatizare s-a formulat o ofertă categorică, care îndeplineşte toate condiţiile legale şi condiţiile din caietul de sarcini pentru a fi declarată câştigătoare, ofertă ce nu putea fi înlăturată abuziv şi ilegal, ei bine, din acel moment, statul român Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Economiei, reprezentantul României la Bruxelles pe lângă Comisia Europeană, OPSPI şi alte instituţii au fost nevoite să întrerupă mai multe demersuri ce aveau acest obiect – acordarea unui sprijin financiar la Oltchim pentru plata salariilor din urmă şi reluarea activităţii. Acest proces trebuie reluat acum de la zero. Este anevoios. Apar probleme suplimentare când te opreşti la trei sferturi din drum şi după 10 zile o iei de la capăt”, a mai declarat Vulpescu.

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a sesizat Parchetul în privinţa săvârşirii de către Dan Diaconescu, patronul OTV, a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prin inducerea în eroare şi pentru dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al Oltchim.

„Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, sesizează, astăzi, 3 octombrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, cu privire la săvârşirea de către numitul Diaconescu Cristian Dan a infracţiunii de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prin inducerea în eroare a statului român şi a opiniei publice în ce priveşte existenţa la dispoziţia numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la Oltchim de statul român, prin MECMA – OPSPI”, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Dan Diaconescu a fost declarat câştigător, la sfârşitul lunii septembrie, al licitaţiei pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Contractul de preluare a acţiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu, nu a prezentat OPSPI dovezi că deţine suma pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri.

„Intenţia numitului Diaconescu Cristian-Dan, de a deturna procedura de privatizare prin înşelăciune publică şi uz de fals, în scopul de a obţine notorietate şi, eventual, în alte scopuri care urmează a fi stabilite de autorităţi, nu era previzibilă şi nu a putut fi constatată oficial înaintea zilei de 1 octombrie, când activitatea infracţionala a numitului Diaconescu Cristian Dan a şi fost stopată”, se arată în comunicat Ministerului Economiei.

De asemenea, în comunicat se mai arată că Diaconescu a săvârşit deliberat activitatea infracţională, care „prezintă elemente transfrontaliere”, acţiune prin care a perturbat „deosebit de grav” activitatea Oltchim şi a OPSPI.

„Se apreciază că activitatea infracţională reclamată a fost săvârşită prin multiple acţiuni deliberate, având drept scop dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al licitaţiei organizate pentru privatizarea Oltchim şi a drepturilor decurgând din această calitate, de numitul Diaconescu Cristian Dan. Se apreciază că activitatea infracţională reclamată prezintă elemente transfrontaliere”, potrivit Ministerului Economiei.

În comunicat se precizează că patronul OTV a utilizat înscrisuri false pe care le-a întocmit sau obţinut de la terţe persoane.

Ministerul Economiei mai arată că procedura de licitaţie privind vânzarea acţiunilor statului la Oltchim a fost organizată fără încălcarea vreunei dispoziţii legale şi a fost destinată să stimuleze participarea unor investitori români sau străini care, împreună cu Guvernul, să asigure redresarea combinatului chimic şi soluţionarea urgentă a problemelor sociale generate de „ruinarea Olchim prin administrarea defectuoasă din ultimii ani”

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...