Din ce face un greu al avocaturii de business bani în 2012. La ce se aşteaptă Florentin Ţuca la anul

Avocatul Florentin Ţuca, managing partner al casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, vorbeşte într-un interviu ECONOMICA.NET despre afacerile firmei în 2012, despre politica de onorarii, dar şi despre cum se recrutează la Ţuca Zbârcea & Asociaţii şi cât se munceşte într-o firmă de avocatură de top.
Cristina Şomănescu - lun, 05 nov. 2012, 22:07
Din ce face un greu al avocaturii de business bani în 2012. La ce se aşteaptă Florentin Ţuca la anul

Ţuca Zbârcea & Asociaţii este prima firma de avocatură din România după profitul brut din 2011 (peste 7 milioane de euro) şi a treia firmă de avocatură din piaţa locală după cifra de afaceri din 2011 (peste 11 milioane de euro), potrivit publicaţiei Avocaţi de Top, editată de Finmedia.

Casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii a decis să nu facă publice rezultatele financiare din 2011, dar a confirmat o creştere uşoară a valorilor indicatorilor financiari din 2011 faţă de cele înregistrate în 2010.

„Politica noastră a fost să nu le facem publice. Totuşi, am recunoscut faptul că am avut o uşoară creştere, de câteva procente, raportat la anul 2010”, au spus pentru ECONOMICA.NET oficialii casei de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Ce arii de practică au generat cele mai mari venituri în primele 9 luni din 2012? Ce pondere estimaţi că are fiecare dintre acestea în cifra de afaceri din aceeaşi perioadă?

Florentin Ţuca: La o primă vedere, proiectele din domeniul energiei şi resurselor naturale şi dosarele de litigii şi arbitraje deţin o pondere însemnată în cifra de afaceri pentru acest an. De asemenea, serviciile financiar-bancare, insolvenţa, fuziunile şi achiziţiile, dreptul muncii, dreptul concurenţei au avut o evoluţie foarte bună.

Cu ce cifră de afaceri şi cu ce marjă de profit estimaţi că veţi încheia anul 2012? Cum estimaţi că vor evolua afacerile firmei de avocatură în 2013?

Florentin Ţuca: Aş fi foarte mulţumit să menţinem acelaşi ritm de până acum: fie vom avea o uşoară creştere, fie ne vom situa la un nivel similar celui de anul trecut. Şi rata de profit mă aştept să rămână între marjele uzuale.
E greu de spus cum vor evolua afacerile în 2013. Nu cred că cineva poate şti exact ce se va întâmpla, trebuie să fim pregătiţi şi pentru bune, şi pentru rele. Există în continuare o stare de incertitudine, o teamă de impredictibil şi o preocupare declarată pentru viitor, toate acestea amestecate, culmea, cu o doză de optimism pe care am remarcat-o la confraţii din firmele internaţionale de avocatură pe care i-am întâlnit la diverse conferinţe, inclusiv cu prilejul ceremoniei de premiere The Lawyer de săptămâna trecută.

Cum au evoluat onorariile firmei din 2008 până astăzi? Ce s-a schimbat, de ce, cât de profitabilă, oportună s-a dovedit schimbarea?

Florentin Ţuca: Onorariile orare de bază au rămas neschimbate din 2008 până astăzi. Am urmărit însă să aplicăm scheme flexibile, ţinând cont de anvergura proiectului, rezonanţa numelui clientului, perspectivele de colaborare ulterioare. Şi da, am operat şi reduceri punctuale, dacă asta era întrebarea.

Cât se munceşte într-o zi obişnuită la firmă şi cât se lucrează pentru dosare solicitante? Mai nuanţat, la ce oră începe ziua de muncă, la ce oră de termină, în ce ritm se lucrează?

Florentin Ţuca: Programul de lucru obişnuit este de la 9:00 la 18:00, cu o pauză de masă de o oră. Nu este un secret că această profesie este solicitantă, anumite deadline-uri (n. red. termene-limită) foarte strânse din partea clienţilor sau proiecte de anvergură impun uneori un alt ritm de activitate. Imediat după fondarea firmei, îmi amintesc că am avut o perioadă extrem de încărcată, munceam şi câte 12-14 ore pe zi.

Ce profiluri de candidaţi recrutaţi la Ţuca Zbârcea & Asociaţii?

Florentin Ţuca: Nu există un profil al candidatului ideal. Totuşi, un portret robot creionat rapid ar include pregătire juridică, putere de muncă, simţul măsurii, al răspunderii şi… al umorului.
Procesul de recrutare se face în baza CV-urilor pe care le primim pe site-ul firmei, prin intermediul site-urilor de specialitate sau agenţiilor de recrutare, dar şi în urma recomandărilor primite din partea colegilor noştri sau a Facultăţii de Drept.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
FOTO Trenul Alstom 12 fabricat pentru România a fost predat CFR Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 26 februarie 2026, o echipă mixtă – formată din reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM - a efectuat recepția pentru punerea......
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat rezultatele grupului bancar austriac
Patronul BCR, Erste, anunţă un profit în creştere. Majorarea veniturile nete din dobânzi, comisioane şi taxe au propulsat ...
Grupul bancar austriac Erste a raportat joi un profit anual mai ridicat, sprijinit de creşterea veniturilor nete din dobânzi ...
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Ciucu anunţă controale la locuinţele convenabile: Au fost atribuite din pix
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, joi, că va dispune un control "mai amănunţit" privind modul ...
FOTO Sinagoga Mare din Constanța revine în circuitul public, după o investiție a Guvernului de 10 milioane de lei
FOTO Sinagoga Mare din Constanța revine în circuitul public, după o investiție a Guvernului de 10 milioane de lei
Lucrările de reabilitare generală de la Sinagoga Mare din Constanța au fost finalizate, urmând ca în curând să fie ...