Anders Fogh Rasmussen: Relaţia NATO-SUA, la fel de puternică, indiferent cine câştigă alegerile

Statele Unite vor avea în continuare legături foarte puternice cu Europa în domeniul securităţii, indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale americane de marţi, a apreciat secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen.
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 21:42
Anders Fogh Rasmussen: Relaţia NATO-SUA, la fel de puternică, indiferent cine câştigă alegerile

„Indiferent cine va învinge, sunt sigur că Statele Unite vor rămâne angajate foarte puternic în relaţia transatlantică”, a declarat Rasmusen, într-o conferinţă de presă la Bruxelles. NATO „va rămâne un pilon” al acestei Alianţe. a adăugat el.

Anunţând că aşteaptă rezultatul alegerilor cu „acelaşi entuziasm” ca toată lumea, Rasmussen a calificat ca „excelentă” cooperarea dintre NATO şi Barack Obama, după învestirea acestuia în ianuarie 2009.

Problemele legate de apărare nu au ocupat un loc important în campania candidaţilor democrat şi republican. Aceştia şi-au exprimat poziţiile contrare cu privire la bugetul alocat forţelor armate, după un deceniu de creştere a fondurilor aocate Pentagonului. Barack Obama intenţionează să stabilească bugetul la 2,9% din PIB în cursursul următorilor zece ani, în timp ce Mitt Romney vrea să îl aducă la 4%, în pofida încheierii conflictelor din Irak şi Afganistan.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind că nu au ce căuta drone în spaţiul aerian naţional, iar România......
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene ...
Se schimbă modul de calcul al ROBOR, care afectează toți românii cu credite. Nicio bancă nu va mai putea vedea ofertele celorlalte atunci când cotează – surse
Se schimbă modul de calcul al ROBOR, care afectează toți românii cu credite. Nicio bancă nu va mai putea vedea ofertele ...
Mai mult de 60% dintre reglementările pe baza cărora se calculează indicele ROBOR vor fi modificate, după amenzile date ...