Normele pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, aprobate de Guvern. Apare şi un ghid

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, normele metodologice de aplicare a sistemului de facturare a TVA la încasare, urmând ca, printr-un ordin al ministrului Finanţelor, să fie publicat şi un ghid privind noul sistem.
Economica.net - mie, 07 nov. 2012, 06:58
Normele pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, aprobate de Guvern. Apare şi un ghid

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a precizat că hotărârea de guvern prin care au fost adoptate normele aduce precizări privind provizioanele tehnice care se deduc la calculul profitului impozabil şi modul de recuperare a pierderii fiscale înregistrate de contribuabilii care se reorganizează juridic.

Sistemul va fi aplicat numai la persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România, iar normele metodologice clarifică categoriile de persoane impozabile care vor aplica sistemul TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2013 şi cele care vor aplica sistemul în a doua perioada fiscală a anului.

Normele mai includ determinarea cifrei de afaceri care serveşte drept referinţă pentru calculul plafonului de 2,25 milioane lei pentru care se aplică sistemul, precizări privitoare la operaţiunile excluse de la aplicarea sistemului şi reguli privind intrarea sau ieşirea din sistemul TVA la încasare, precum şi înregistrarea sau radierea din registrul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare.

Ministrul Finanţelor va aproba prin ordin un ghid pentru aplicarea sistemului TVA la încasare.

Guvernul a aprobat la finele lunii august, prin ordonanţă, introducerea sistemului TVA la încasare, care presupune colectarea taxei la momentul încasării contravalorii livrărilor sau prestărilor efectuate, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii facturii.

Conform estimărilor Guvernului, plata TVA la încasare începând cu 1 ianuarie 2013 va conduce la creşterea PIB cu circa 0,5%, cu efecte directe în creşterea ocupării şi a veniturilor populaţiei.

Firmele obligate să aplice această decizie sunt cele cu o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de 2,25 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare (SACET), arătând că întârzierea acestei reforme a generat o povară......
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...
Un român în juriul unuia dintre cele  mai prestigioase concurs dedicat industriei publicității și comunicării. Cine este Cătălin Rusu?
Un român în juriul unuia dintre cele mai prestigioase concurs dedicat industriei publicității și comunicării. Cine ...
Cătălin Rusu, Co-fondatorul și Chief Creative Officer-ul Rusu+Borțun , va face parte din juriul Cresta Awards, una dintre ...