Cursul a continuat să scadă şi a ajuns sub 4,51 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Cursul de schimb a scăzut sub 4,51 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, într-o piaţă liniştită, cu volume reduse de tranzacţionare şi în care, potrivit dealerilor, BNR continuă să intervină indirect prin vânzări de euro.
Economica.net - mie, 07 nov. 2012, 08:55
Cursul a continuat să scadă şi a ajuns sub 4,51 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

La deschidere euro a fost cotat la 4,5110 – 4,5140 lei, foarte uşor sub nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,5130 – 4,5150 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au coborât sub nivelul de 4,51 lei/euro, iar în prima oră cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,5060 lei/euro, în timp ce maximul a fost de 4,5111 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,5085 – 4,5105 lei.

„Cel mai probabil, BNR continuă să vândă indirect euro pentru a schimba valuta primită de la Ministerul Finanţelor, în condiţiile în care ministerul are de făcut plăţi în lei. Probabil că vinde din banii atraşi prin emisiunea de obligaţiuni în euro derulată săptămâna trecută. Întrucât volumele de tranzacţionare sunt reduse, orice ordin de vânzare duce cursul în jos, la fel ca în şedinţele anterioare”, a afirmat un dealer.

Zlotul şi forintul au debutat, de asemenea, pe apreciere în raport cu euro, însă apoi creşterea s-a temperat. Astfel, după prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul se aprecia cu 0,1% în raport cu euro, iar forintul era în creştere cu 0,2%.

„Realegerea lui Obama preşedinte în SUA a adus pentru moment un uşor optimism pe pieţe, pentru că s-a eliminat o incertitudine, însă evenimentul era deja inclus în preţuri. Rămâne de văzut cum vor evolua ulterior pieţele”, a afirmat dealerul.

Rata de referinţă anunţată de Banca Naţională a României (BNR) a coborât marţi pentru a zecea sesiune consecutiv, la 4,5171 lei/euro, şi a atins un nou minim al ultimelor şase săptămâni. În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,5209 lei/euro. O rata de schimb mai redusă, de 4,5140 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 27 septembrie.

Leul s-a apreciat şi faţă de moneda americană, cursul coborând cu 0,3 bani, la 3,5306 lei/dolar. În acelaşi timp, cursul oficial pentru francul elveţian a fost de 3,7423 lei/euro.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de bănci pentru plasamentele pe termen de o zi au ajuns la 5,25% – 5,75% pe an, uşor peste nivelurile de marţi, de 4,99% – 5,49% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%
Program guvernare – Pachet de simplificare şi predictibilitate pentru firme. Sarcinile administrative vor fi reduse ...
Sarcinile administrative vor fi reduse cu minimum 25%, iar termenele de autorizare cu minimum 30%, în urma adoptării unui pachet legislativ ce vizează simplificare şi predictibilitate pentru......
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, comasări şi reorganizări
Ce măsuri sunt în programul de guvernare pentru transporturi – proiecte de parteneriat public-privat, concesiuni, ...
Atribuţiile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi Companiei Naţionale de Investiţii ...
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Primul pachet de simplificare a accesării fondurilor europene, în primele 100 de zile – Program guvernare
Guvernul îşi propune să adopte, în primele 100 de zile de mandat, un pachet de măsuri pentru simplificarea accesării ...
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Program guvernare – Minimum 10.000 de IMM-uri ar urma să beneficieze de sprijin prin fonduri europene
Guvernul îşi propune să sprijine minimum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) până la finalul actualei ...