Reuters: Băncile caută o soluţie alternativă la Libor

Un grup reprezentând unele din cele mai mari bănci din lume încearcă să obţină sprijinul Băncii Centrale Europene pentru o nouă modalitate de a calcula costul finanţării, în ideea de a înlocui dobânda Libor care se află în prezent în centrul unui scandal de manipulare, au declarat miercuri pentru Reuters surse bine informate.
Economica.net - mie, 07 nov. 2012, 21:44
Reuters: Băncile caută o soluţie alternativă la Libor

O parte din membrii European Repo Council, un grup legat de International Capital Markets Association (ICMA), care numără printre membrii săi bănci precum Deutsche Bank şi Goldman Sachs, au discutat cu oficialii BCE soluţii alternative la Euribor (Euro Interbank Offered Rate) sau echivalentul său londonez, Libor.

Potrivit unor persoane care au participat la reuniunea care a avut loc luna trecută la Frankfurt, grupul a încerca să afle care este punctul de vedere al BCE faţă de crearea unui nou standard care să aibă la bază împrumuturi garantate de diferite active de genul acţiuni sau obligaţiuni.

„Avem Euribor şi Libor şi ştim ce probleme avem cu ele. Piaţa interbancară fără garanţii este şi ea pe cale de dispariţie. Este nevoie deci de o alternativă iar un indice care să aibă la bază garanţii este o idee rezonabilă”, a declarat unul din participanţii la reuniune cu oficialii BCE.

De asemenea, grupul ERC a cerut Băncii Centrale Europene să supervizeze şi modul de calcul al noii dobânzi, în ideea de a da credibilitate noului standard. Cu toate acestea, oficialii BCE au refuzat să-şi asume acest rol activ, precizând că preferă ca astfel de standarde să fie fixate de piaţă.

Libor este rata dobânzii pe piaţa de împrumuturi interbancare din Londra. Dobânzile Libor sunt fixate zilnic de British Bankers Association, pe baza datelor pe care le primeşte de la un grup de bănci. Libor este un indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 350.000 de miliarde de dolari, fiind unul din cei mai urmăriţi indici din lume.

Recent, banca britanică Barclays a plătit 456 milioane de dolari autorităţilor de reglementare din SUA şi Marea Britanie pentru încercarea de a manipula London Interbank Offered Rate.

 

Te-ar mai putea interesa și
Proteste în Franţa: Aproape 800 de arestări sâmbătă, „niciun incident major” în cursul serii
Proteste în Franţa: Aproape 800 de arestări sâmbătă, „niciun incident major” în cursul serii
Un număr de 779 de persoane au fost reţinute în Franţa sâmbătă, dar a doua parte a serii s-a derulat "fără niciun incident major", în cel de al treilea act al mobilizării împotriva......
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe parcursul săptămânii viitoare până ...
Un aliat complotist al lui Trump, Alexander Kolodin, candidează să administreze alegerile în Arizona
Un aliat complotist al lui Trump, Alexander Kolodin, candidează să administreze alegerile în Arizona
Alexander Kolodin, care poartă ochelari serioşi, are diplomă de avocat şi poartă o cravată impecabilă, are, la suprafaţă, ...
Serbia: Şeful poliţiei criminale, acuzat de „brutalitate” în timpul protestelor împotriva puterii, arestat în cadrul unei anchete
Serbia: Şeful poliţiei criminale, acuzat de „brutalitate” în timpul protestelor împotriva puterii, arestat ...
Şeful poliţiei criminale sârbe, Marko Kricak, care a fost acuzat de mişcarea studenţească, învingătoare în recentele ...