Nicolăescu, despre suspendare: USL speră la o presiune a populaţiei pe parlamentarii puterii

Viceliderul grupului liberal din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat, luni, că opoziţia nu are voturile necesare suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, dar speră la o "presiune" a populaţiei asupra parlamentarilor puterii.
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 10:07

Nicolăescu a afirmat că nu problema voturilor din Parlament pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Băsescu este esenţială, ci semnalul dat prin eventuala declanşare a procedurii de suspendare.

El a spus că opoziţia aşteaptă „o presiune” din partea populaţiei asupra parlamentarilor puterii în ceea ce priveşte votul la eventuala procedură de suspendare în Parlament.

Întrebat ce i se poate reproşa preşedintelui pentru a fi iniţiată procedura de suspendare, care implică grave încălcări ale Constituţiei, Nicolăescu a răspuns: „Totul din 2009 încoace. Faptul că se pronunţă pe hotărâri ale instanţelor, faptul că participă la şedinţe de partid”.

Ceilalţi lideri ai PSD şi PNL au fost rezervaţi, înainte de şedinţa USL, în ceea ce priveşte declaraţiile despre suspendarea lui Traian Băsescu, menţionând că aşteaptă să vadă raportul pe temă al juriştilor din PSD.

Excepţie a făcut liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, care a apreciat că discuţia despre suspendarea preşedintelui ar trebui purtată după alegerile din 2012.

Liderii PSD, PNL şi PC discută, luni, la şedinţa conducerii Uniunii Social Democrate, un raport al juriştilor PSD în ceea ce priveşte o eventuală începere a procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...