Hollande se pronunţă în favoarea menţinerii unui ajutor alimentar european

François Hollande, care a primit vineri lideri ai asociaţiei de luptă împotriva sărăciei "les Restos du Coeur", a reafirmat voinţa Parisului de a obţine o menţinere a bugetului alocat ajutorului alimentar european, relatează AFP.
Economica.net - vin, 09 nov. 2012, 15:14
Hollande se pronunţă în favoarea menţinerii unui ajutor alimentar european

Preşedintele francez „a citat forţa şi constanţa angajamentului Franţei în favoarea unei Europe mai solidare, în special într-o perioadă de criză”, a subliniat Palatul Elysée într-un comunicat.

„În acest context, el a confirmat că vrea menţinerea unui program european care permite o contribuţie semnificativă a ajutorului alimentar în ansamblul ţărilor Uniunii Europene (UE)”, a continuat preşedinţia franceză.

Acest angajament va fi reafirmat în cadrul discuţiilor în curs asupra bugetului pentru perioada 2012-2020 al UE, a mai anunţat Palatul Elysée.

Preşedinţia precizează că „înainte cu câteva săptămâni de Consiliul European de la 23 noiembrie”, Véronique Colucci şi Olivier Berthe, lideri din cadrul asociaţiei Restos du Coeur, „şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la ajutorul alimentar în Europa, care vizează în prezent peste 18 milioane de persoane”.

Asociaţia Restos du Coeur a găzduit în cadrul campaniei din iarna 2011-2012 aproximativ 900.000 de persoane şi a servit 115 milioane de mese în întreaga Franţă.

Unele state, ca de exemplu Germania, Suedia sau Marea Britanie, se opun ideii unui ajutor alimentar european de solidaritate, apreciind că este necesar ca acest tip de program să fie gestionat la nivel naţional.

Un compromis negociat între fostul Guvern francez şi Germania a permis, cu titlu tranzitoriu, menţinerea programului în 2012 şi 2013. Însă, în schimbul undei verzi pentru această soluţie tranzitorie, Berlinul a reclamat încetarea programului, indiferent de formulă, începând din 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ 200.000 de dolari la 2,5 milioane de dolari per navă în ultimele luni,......
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ ...
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...