Croaţia: 1.500 de poliţişti protestează împotriva austerităţii

În jur de 1.500 de poliţişti au manifestat vineri la Zagreb împotriva unui proiect guvernamental de austeritate ce face parte dintre măsurile menite să redreseze economia Croaţiei, stat ce urmează să adere la Uniunea Europeană în 2013, informează AFP.
Economica.net - vin, 09 nov. 2012, 17:14
Croaţia: 1.500 de poliţişti protestează împotriva austerităţii

Guvernul vrea să amâne cu trei ani, până în 2016, intrarea în vigoare a unui proiect de lege a poliţiei, care prevede, printre altele, acordarea unei prime echivalente cu zece salarii medii, în momentul ieşirii la pensie.

În prezent, poliţiştii care se pensionează au dreptul la o primă egală cu trei salarii medii, adică 3.500 kune (460 euro).

Sindicatele poliţiştilor, organizatoarele manifestaţiei, consideră că aceştia, care au pierdut deja primele de Crăciun şi de vacanţă, sunt afectaţi prea sever de măsurile de austeritate ale guvernului.

La mijlocul lunii octombrie, mai mult de 7.000 de angajaţi în sectorul public au protestat, la apelul sindicatelor, faţă de măsurile prin care li se retrag anumite drepturi salariale.

Economia Croaţiei se află în recesiune din 2009, iar guvernul mizează pe o stagnare în 2012. Comisia Europeană a estimat însă în această toamnă că economia croată se va contracta cu 1,9% în 2012, redresarea nefiind probabilă până în 2014.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...