Victor Piţurcă şi Mircea Sandu, audiaţi la DNA

Avocatul preşedintelui FRF spune că are un dosar cu 1.111 pagini în apărarea clientului său.
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 11:03

Preşedintele Federaţiei Române Fotbal, Mircea Sandu, s-a prezentat pentru a treia oară, luni la DNA, în dosarul în care a fost pus sub învinuire, alături de preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, alte 10 persoane, FRF şi LPF, în cazul excluderii Universităţii Craiova.

„Am venit doar să depunem documente. În funcţie de ce vorbim cu procurorii discutăm şi noi după”, a declarat Mircea Sandu la sosirea la DNA.

Avocatul lui Sandu, Cristian Ene, a precizat că este vorba de un dosar de 1.111 pagini: „Avem aici dovezi prin care să arătăm că decizia este legală şi temeinică”.

La ieşirea de la DNA, Mircea Sandu s-a referit laconic şi la împrumutul de 400.000 de euro pe care l-a acordat Gloriei Bistriţa, caz care a atras, de asemenea, atenţia procurorilor anti-corupţie. „Aşa cum, de opt ani de zile, ajut nişte copii din comuna Grajduri ai căror părinţi au murit, aşa şi soţia mea a făcut un gest pentru un prieten: l-a ajutat. La revedere”, a spus Sandu.

Tot luni s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi selecţionerul Victor Piţurcă.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...