USL va face „un apel concret” la parlamentarii Puterii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că USL nu va negocia cu parlamentarii puterii susţinerea demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, doar va face "un apel concret" la ei.
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 12:40

„Nu confundaţi apelul cu negocierea, care implică să dai ceva, ca să primeşti ceva. Nu este niciun negoţ aici, ci o încercare de responsabilizare a parlamentarilor”, a afirmat Antonescu, citat de Mediafax.

Întrebat, la rândul său, dacă USL a negociat sau va negocia cu parlamentarii partidelor din arcul guvernamental, Ponta a răspuns: „Vom adresa fiecărui parlamentar, indiferent de grupul politic, materialul pe care îl vom pregăti pentru cererea de suspendare şi le vom atrage atenţia că în mai puţin de un an vor ajunge în faţa alegătorilor”.

Liderul PSD a mai spus că PDL îi este teamă de votul din plenul Parlamentului la eventuala acţiune de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Ponta a precizat că, dacă Birourile Permanente reunite ale celor două Camere vor refuza punerea pe ordinea de zi a plenului reunit a cererii USL, PSD şi PNL vor încerca impunerea subiectului în timpul şedinţei de plen.

Crin Antonescu a completat că USL va continua demersurile pentru suspendare chiar dacă Mircea Geoană va fi înlocuit cu un senator PDL la preşedinţia Senatului.

„Noi nu vrem să îl suspendăm pe Băsescu să punem în locul lui pe Ionescu sau pe Popescu, ci pentru că reprezintă un atac la statul de drept şi un pericol pentru societatea românească. Cine va fi preşedinte interimar nu este decisiv, dar cine va fi ales prin vot da, iar eu sper să fie Crin Antonescu”, a spus Ponta.

Liderii USL au anunţat, luni, că declanşează procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...