Hollande: Grecia trebuie să primească sprijinul Europei şi al FMI

Preşedintele francez Francois Hollande a estimat marţi că Grecia trebuie să primească sprijinul 'promis' de Europa şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), în momentul în care ministrul grec al finanţelor Yannis Stournaras s-a referit la un risc 'foarte ridicat' de faliment al ţării sale, informează AFP.
Economica.net - mar, 13 nov. 2012, 19:21
Hollande: Grecia trebuie să primească sprijinul Europei şi al FMI

‘Parlamentul grec urmează să adopte un nou plan, dur, care prevede o reducere a deficitului’, a subliniat şeful statului francez, în cursul unei conferinţe de presă. ‘Grecia aşteaptă să primească sprijinul Europei şi al Fondului Monetar Internaţional, sprijin care i-a fost promis’, a adăugat el.

‘Consider că dincolo de unele detalii tehnice care trebuie puse la punct, această susţinere îi este datorată, pentru a se elimina orice îndoială în legătură cu integritatea zonei euro’, a subliniat Francois Hollande.

În faţa Parlamentului European, la Bruxelles, ministrul grec al finanţelor Yannis Stournaras a afirmat marţi că riscul ca ţara sa să intre în faliment este ‘foarte ridicat’, făcând apel să se ia în calcul ‘limitele’ pe care le poate suporta ţara.

În cursul conferinţei de presă, care marchează primele şase luni de la sosirea sa la putere, preşedintele francez Francois Hollande a afirmat de asemenea că relaţiile cu Germania sunt ‘bune’.

Aceste declaraţii au loc la 48 de ore de la vizita oficială a premierului francez Jean-Marc Ayrault la Berlin, după apariţia în mass-media a mai multor zvonuri referitoare la o deteriorare a relaţiilor franco-germane, zvonuri respinse însă de ambele ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai dura însă
Bolojan anunță când se va încheia afacerea prin care Romgaz preia combinatul Azomureș. Reînceperea producției va mai ...
Prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, la Târgu Mureş, că în zilele următoare Romgaz va semna efectiv contractul de preluare a combinatului chimic Azomureş, după ce vineri......
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente unui contract pentru serviciile publice oferite, pentru simplul fapt că acel contract nu există
Radu Miruță, despre acuzațiile aduse de Ferotrafic – TFI: Nu poate fi vorba despre neplata unei compensaţii aferente ...
Operatorul Ferotrafic - TFI nu a încheiat cu statul, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), un contract de servicii ...
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune bugetară nejustificată”. Angajații din sectorul privat și cel bugetar au interese comune
Cartel Alfa: Retorica economică neoliberală încearcă să prezinte revendicările lucrătorilor drept o „presiune ...
Nota de plată a dezechilibrelor bugetare nu poate fi pusă din nou pe umerii lucrătorilor, iar incapacitatea sau lipsa ...
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării Negre. Biletele au fost scoase la vânzare
Cazino Music Festival va debuta la Constanța în luna septembrie. Urmează 11 weekenduri de muzică clasică la malul Mării ...
Cazinoul din Constanța a anunțat astăzi că din această toamnă inaugurează un nou festival internațional de muzică, ...