Van Rompuy vrea un buget multianual cu 75 de miliarde de euro mai mic decât CE

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a propus miercuri reducerea cu 75 de miliarde de euro a propunerii de cheltuieli de 1.033 miliarde de euro pentru bugetul pe perioada 2014-2020, conform unui proiect de buget obţinut de France Presse.
Economica.net - mie, 14 nov. 2012, 15:21
Van Rompuy vrea un buget multianual cu 75 de miliarde de euro mai mic decât CE

Herman van Rompuy doreşte reducerea cu 29,5 miliarde de euro a cheltuielilor pentru politica de coeziune şi cu 25,5 miliarde de euro a ajutoarelor pentru Politica Agricolă Comună (PAC). Aceste două politici reprezintă cele mai importante capitole de cheltuieli ale bugetului european.

‘Intră mult în fondurile de coeziune şi în PAC, mai puţin în politicile pentru cercetare şi inovaţie, competitivitate şi cheltuieli administrative’, a declarat pentru AFP un apropiat al dosarului.

Dorinţa de reduceri substanţiale afectează şi ajutorul pentru cei mai defavorizaţi. Comisia Europeană (CE) propune alocarea a 2,5 miliarde de euro pentru această acţiune în cei şapte ani ai întregii perioade, iar Herman Van Rompuy cere o reducere a sumei cu 400 de milioane de euro.

Cuantumul acestor reduceri este apropiat de solicitările Germaniei şi Franţei, două dintre marile contributoare nete, însă este mult sub ceea ce cer britanicii şi suedezii, consideraţi cei mai radicali, care solicită economii de ordinul a 150 până la 200 de miliarde de euro la bugetul propus de CE.

Pentru a încerca să producă o conciliere la summitul european extraordinar din 22-23 noiembrie, Herman van Rompuy a preconizat menţinerea ‘rambursării existente’ acordate în fiecare an Marii Britanii, la nivelul de 3,6 miliarde de euro în 2011.

‘Toate reducerile trebuie finanţate integral de toate statele membre pe baza contribuţiei lor’, precizează proiectul.

Propunerea Consiliului European recomandă o nouă resursă bazată pe TVA şi include în contribuţii taxa pe tranzacţiile financiare care ar urma să fie introdusă în cel puţin 11 state dintre cele 27 ale UE. Două treimi din veniturile generate de această taxă bugetului european ar urma să fie utilizate pentru reducerea contribuţiilor naţionale. Bugetul este format în proporţie de 80% din contribuţii naţionale şi din venituri provenind din TVA.

Herman Van Rompuy le-a transmis această propunere statelor membre în noaptea de marţi spre miercuri şi le-a dat termen de o săptămână pentru a se pronunţa, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...