Japonia: Camera Reprezentanţilor dizolvată. Urmează alegeri anticipate în decembrie

Premierul nipon, Yoshihiko Noda, a dizolvat vineri Camera Reprezentanţilor /camera inferioară a Dietei, legislativul nipon bicameral/ deschizând calea organizării de alegeri anticipate la 16 decembrie, informează Kyodo.
Economica.net - vin, 16 nov. 2012, 07:53
Japonia: Camera Reprezentanţilor dizolvată. Urmează alegeri anticipate în decembrie

Împăratul Akihito a aprobat propunerea şefului executivului de la Tokyo. Conform tradiţiei nipone, Akihito a ridicat braţele spre cer urându-le „banzai /viaţă lungă/” deputaţilor.

„Camera inferioară este dizolvată conform articolului 7 din Constituţia” niponă, a declarat preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Takahiro Yokomichi, în cadrul unei şedinţe plenare.

Campania electorală ar urma să înceapă la 4 decembrie, conform Partidului Democrat din Japonia /PDJ, centru-stânga de guvernământ/, care a indicat că această agendă reprezintă interesul naţional, nu pe cel al partidului.

Potrivit Constituţiei nipone, scrutinul trebuie organizat la maximum 40 de zile după dizolvarea legislativului. În cadrul unei dezbateri în Dietă /legislativul nipon bicameral/, premierul Yoshihiko Noda a condiţionat dizolvarea camerei inferioare a legislativului de sprijinul acordat în mai multe dosare de Partidul Liberal Democrat /PLD, conservator de opoziţie/ şi de aliaţii acestuia în cadrul opoziţie conservatoare.

Vineri, două documente esenţiale au fost adoptate cu acceptul conservatorilor, care controlează Senatul şi care blocaseră câteva luni votarea respectivelor proiecte de lege.

Opţiunile politice ale premierului japonez /creşterea TVA şi aderarea Japoniei la negocieri privind parteneriatul transpacific-TPP/ au divizat PDJ şi coaliţia care ar fi trebuit să imprime stabilitate stângii nipone, nota recent AFP.

PDJ riscă să piardă supremaţia în Camera Reprezentanţilor la apropiatele alegeri anticipate, deoarece partidul premierului Noda a scăzut dramatic în preferinţele electoratului. În cazul organizării de alegeri legislative anticipate, PDJ ar obţine 10 procente din sufragii, în timp ce PLD este agreat de aproximativ 30% din electoratul nipon, conform unui recent sondaj de opinie, realizat de Kyodo.

În cazul pierderii alegerilor, Yashihiko Noda, supus presiunilor exercitate atât de opoziţie cât şi în interiorul propriului partid, ar fi al şaptelea prim-ministru nipon care părăseşte funcţia la un an de la învestire, dacă se ţine cont de transferul de prerogative între Junichiro Koizumi şi Shinzo Abe, în septembrie 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...