Moscovici: Franţa nu este bolnavul Europei

Franţa nu este bolnavul Europei, a declarat ministrul francez de Finanţe Pierre Moscovici, guvernul socialist respingând temerile că economia franceză ar putea deveni următoarea ţintă a crizei din zona euro, relatează Financial Times.
Economica.net - vin, 16 nov. 2012, 13:14
Moscovici: Franţa nu este bolnavul Europei

„Economia Franţei nu este bolnavul Europei. Franţa rămâne a cincea mare putere economică a lumii, are toate resursele necesare, dar trebuie să îşi recapete competitivitatea”, a spus Moscovici.

Estimări recente privind perspective slabe ale economiei franceze, ale Uniunii Europene şi FMI, au alimentat temerile că Franţa ar putea agrava recesiunea din zona euro, dacă guvernul nu va adopta reforme structurale similare celor din Italia şi Spania.

Guvernul german abia dacă şi-a mascat suspiciunile că preşedintele francez Francois Hollande nu ia măsuri suficiente pentru rezolvarea problemelor de competitivitate, iar oficialii europeni sunt tot mai îngrijoraţi că pieţele financiare s-ar putea întoarce împotriva Franţei.

Guvernanţii francezi au remarcat totuşi joi faptul că în trimestrul al treilea economia a urcat cu 0,2%, în timp ce analiştii aşteptau stagnare sau chiar contracţie.

PIB-ul zonei euro a reintrat în recesiune în trimestrul al treilea, cu un declin de 0,1%, în condiţiile în care economiile Greciei, Italiei, Spaniei, Portugaliei, Austriei şi Olandei s-au contractat puternic, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.

Moscovici a explicat că Franţa nu aplică aceleaşi reforme ca Italia şi Spania pentru că nu este Italia sau Spania.

„Nu avem aceleaşi slăbiciuni, aşa că vom aplica reforme a la Franţa. Vor fi mai ambiţioase decât ale oricărui alt guvern dinaintea nostră”, a arătat oficialul francez.

El a apreciat că estimările guvernamentale, pentru o creştere economică de 0,8% anul viitor, de două ori mai optimiste decât cele ale UE şi FMI, „nu sunt de nerealizat”, în special dacă zona euro se va sta stabiliza.

„În pofida opiniilor analiştilor, economia franceză păstrează un potenţial real. Nu este o economie slabă, fără resurse. Întrebarea este dacă suntem capabili să mobilizăm aceste active pentru refacerea puterii economice”, a spus Moscovici.

Guvernul s-a angajat să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB anul viitor şi a luat măsuri pentru creşterea copetitivităţii prin reducerea costurilor forţei de muncă cu 6% şi pentru încurajarea învestiţiilor şi dezvoltarea afacerilor.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...