Stolojan: Guvernul nu se preocupă de acordul cu FMI şi deblocarea programelor presuspendate

Theodor Stolojan, liderul delegaţiei de eurodeputaţi ai PDL, a declarat că Guvernul Ponta aflat în campanie nu se preocupă de măsurile necesare deblocării programelor operaţionale presuspendate, precum şi de îndeplinirea prevederilor acordului cu FMI, CE şi BM.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 06:25
Stolojan: Guvernul nu se preocupă de acordul cu FMI şi deblocarea programelor presuspendate

Potrivit lui Stolojan, Guvernul trebuie să ia în această perioadă de campanie electorală măsurile prevăzute în acordul actualul cu FMI, CE şi BM pentru a nu pune guvernul care va rezulta după 9 decembrie în „situaţia imposibilă” de a nu mai putea continua negocierile cu organismele internaţionale pentru următorul acord.

„România poate prezenta atractivitate mai mare pentru investitori şi dacă va avea un nou acord cu FMI, CE şi BM. Un acord pe care domnul Ponta a anunţat că ar vrea să îl negocieze la începutul anului viitor. Acordul curent în care ne aflăm expiră în aprilie 2013. Numai că domnul Ponta şi guvernul pe care îl conduce au primit un răspuns foarte categoric de data aceasta: «îndepliniţi întâi prevederile programului pe care îl aveţi în prezent cu CE, FMI şi BM şi abia după aceea gândiţi-vă la un nou program». Ori acest lucru este foarte greu pentru domnul Ponta şi Guvernul pe care îl conduce. De ce? Pentru că, practic, de când au venit la guvernare, se află în campanie electorală, iar aproape tot guvernul său participă la campanie”, a afirmat Stolojan, duminică, într-o conferinţă de presă, la sediul ARD.

El a subliniat că Guvernul Ponta are responsabilitatea de a lua „toate măsurile” prevăzute în acordul curent cu FMI, CE şi BM.

„Au o mare responsabilitate pentru ca acum, când participă la campania electorală, să se concentreze a lua toate măsurile prevăzute în programul curent încheiat cu FMI, BM şi CE, astfel încât indiferent ce guvern va fi începând cu 9 decembrie să nu pună şi noul guvern în faţa unei situaţii imposibile de a nu mai continua aceste negocieri pentru că nu sunt îndeplinite prevederile actualului acord”, a afirmat Stolojan.

De asemenea, eurodeputatul PDL a subliniat că Guvernul Ponta trebuie să se preocupe în această perioadă şi de luarea măsurilor solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor operaţionale intrate în octombrie în procedura de presuspendare.

„Din nou acest Guvern condus de domnul Ponta are responsabilitatea să îndeplinească în cele două luni pe care le are la dispoziţie toate măsurile cerute de CE pentru reluarea plăţilor. Termenul când expiră aceste două luni este în cursul lunii decembrie anul acesta. (…) Nu avem niciun semnal din partea Guvernului României că se ocupă de această problemă, că îl preocupă această problemă. Sigur, este implicat în campania electorală”, a susţinut Stolojan.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană a impus recent României şi 13 condiţionalităţi ex-ante, referitoare la strategii şi programe de acţiune care trebuie prezentate până la jumătatea lui 2013 în vederea încheierea parteneriatului privind finanţarea în cadrul bugetar 2014-2020, iar Guvernul Ponta ar trebui să aibă şi acest lucru în vedere.

Stolojan a comentat şi evoluţia economiei României în ultimile luni, constatând că aceasta se află într-o situaţie de „echilibru rău”. „Ne place să spunem un adevăr, şi anume că economia României se află într-o situaţie de echilibru. Este o realitatea macroeconomică, dar este un echilibru rău în care activitatea economică se reduce, reflectată prin scăderea PIB în trimestrul trei, printr-o inflaţie mai mare decât cea prognozată şi mai ales printr-o perspectivă slabă pentru 2012 şi 2013. Ne confruntăm de fapt cu reducerea investiţiilor, cu micşorarea intrărilor de capital în România”, a afirmat eurodeputatul PDL.

El a mai semnalat că România a pierdut faţă de 2008 nu mai puţin de 20 de poziţii în clasamentul Forbes al ţărilor atractive pentru investiţii, fiind depăşită de Bulgaria, Ungaria şi Turcia, iar prevederile programului de guvernare al USL nu reprezintă o soluţie pentru remedierea acestei situaţii.

Te-ar mai putea interesa și
MAE anunță că un zbor de repatriere a românilor aflați în Emiratele Arabe Unite cu Fly Dubai este programat pentru acestă noapte
MAE anunță că un zbor de repatriere a românilor aflați în Emiratele Arabe Unite cu Fly Dubai este programat pentru ...
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat astăzi că transportatorul aerian Fly Dubai a informat Ambasada României la Abu Dhabi că a solicitat autorităților emirateze să opereze un zbor spre......
City Grill raportează o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro pentru 2025 și țintește 100 de milioane de euro pentru acest an
City Grill raportează o cifră de afaceri de 90 de milioane de euro pentru 2025 și țintește 100 de milioane de euro pentru ...
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri consolidată ...
Ministrul Energiei Bogdan Ivan: Prețul carburanților ar putea ajunge la 10 lei litrul, dacă barilul de petrol ajunge la 120 de dolari
Ministrul Energiei Bogdan Ivan: Prețul carburanților ar putea ajunge la 10 lei litrul, dacă barilul de petrol ajunge la ...
Preţul carburanţilor în România ar putea ajunge la 10 lei/litru dacă barilul de petrol va depăşi 120 dolari şi dacă ...
Iranul îl face mincinos pe Trump și dezminte că ar căuta să negocieze cu SUA
Iranul îl face mincinos pe Trump și dezminte că ar căuta să negocieze cu SUA
Iranul nu are nicio intenţie de a negocia cu SUA atât timp cât continuă atacurile aeriene americane şi israeliene, a ...