Industria bancară „gri” a crescut cu peste 10%, la 67.000 mld.dolari – raport

Industria bancară "gri", nereglementată, a crescut la 67.000 miliarde de dolari, cu 6.000 miliarde de dolari mai mult faţă de cât se estima anul trecut, situaţie care impune consolidarea reglementării tranzacţiilor financiare, potrivit Consiliului pentru Stabilitate Financiară.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 09:22
Industria bancară

Mărimea sistemului bancar gri, care include activităţile fondurilor money market, asigurătorilor monoline şi vehiculelor investiţionale off-balance sheet, poate crea „riscuri sistemice” şi poate „amplifica reacţia pieţelor în condiţii de lichiditate redusă”, avertizează Consiliul pentru Stabilitate Financiară într-un raport citat de Bloomberg.

„Trebuie implementate mecanisme de monitorizare şi reglementare vizând sistemul bancar gri, pentru a reduce acumularea riscurilor”, se spune în raport.

Organismele internaţionale de reglementare au limitat practicile de risc ale băncilor în urma crizei financiare mondiale declanşate după falimentul Lehman Brothers, în 2008, însă există motive de îngrijorare că instituţiile financiare folosesc industria bancară gri pentru a evita noile reguli impuse.

Consiliul pentru Stabilitate Financiară este format din reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare financiară şi băncilor centrale.

Potrivit datelor instituţiei, industria bancară „gri” a crescut cu 41.000 miliarde de dolari în perioada 2002-2011. În 2005, 44% din activitate se desfăşura în Statele Unite, faţă de 35% în prezent, în timp ce ponderea Europei şi Marii Britanii a crescut.

Autorităţile califică drept activităţi bancare „în umbră” acele tranzacţii care permit băncilor să deruleze tranzacţii şi afaceri în afara bilanţurilor, precum şi cele care permit investitorilor să ocolească băncile şi funcţiile pe care acestea le îndeplinesc în mod tradiţional pe pieţe.

Consiliul recomandă reglementări mai dure şi în zona acordurilor repurchase şi schimburilor cu instrumente financiare şi consideră că instituţiile financiare mari ar trebui să fie obligate să-şi informeze mai bine acţionarii privind astfel de tranzacţii.

Propunerile Consiliului vor fi înaintate şefilor de stat din G20 la summit-ul de anul viitor din Sankt Petersburg, Rusia.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul MOL a raportat un profit de 786 milioane de dolari, după impozitare, în trimestrul II din 2026
Grupul MOL a raportat un profit de 786 milioane de dolari, după impozitare, în trimestrul II din 2026
Grupul MOL a înregistrat un profit după impozitare de 786 de milioane de dolari, pe parcursul trimestrului al doilea din acest an, pe fondul preţurilor ridicate ale ţiţeiului şi gazelor......
Percheziţii la persoane bănuite că au furat cabluri electrice de la parcuri fotovoltaice din Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu
Percheziţii la persoane bănuite că au furat cabluri electrice de la parcuri fotovoltaice din Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu
Poliţiştii au efectuat, vineri dimineaţă, nouă percheziţii domiciliare la persoane suspecte că au furat cabluri electrice ...
„Jocurile Olimpice pentru meserii” de la Shanghai: Universitate din România participă la proba de Mecatronică
„Jocurile Olimpice pentru meserii” de la Shanghai: Universitate din România participă la proba de Mecatronică
Universitatea Transilvania din Braşov anunță vineri că va fi reprezentată la WorldSkills Shanghai 2026, cea mai mare ...
Trump semnează noi ordine executive care restricţionează dreptul la cetăţenie prin naştere
Trump semnează noi ordine executive care restricţionează dreptul la cetăţenie prin naştere
Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat joi două ordine executive, într-o nouă încercare de a restricţiona dreptul ...