Mai sunt bani pentru 2.500 de locuinţe din Prima Casă. E cazul să te grăbeşti?

Programul Prima Casă 5 este pe final. Băncile au dat, în total, 77.000 de credite prin programul guvernamental, pentru continuarea cărui nu există certitudini, ci doar promisiuni electorale.
Mihai Banita - mar, 20 nov. 2012, 22:19
Mai sunt bani pentru 2.500 de locuinţe din Prima Casă. E cazul să te grăbeşti?

„În programul Prima Casă au fost emise până în prezent aproape 77.000 de contracte de garantare pentru accesarea de finanţări în valoare de peste 3 miliarde de euro. Rata de default în cadrul programului este de 0,1%”, spun reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, la solicitarea ECONOMICA.NET, date valabile la 8 noiembrie.

În septembrie, George Pană, director executiv coordonator FNGCIMM, spunea că băncile mai au la dispoziţie 320 de milioane de euro până la sfârşitul acestui an pentru creditele acordate în acordate în cadrul programului Prima Casă.

Practic, în două luni, numărul de credite acordate prin Prima Casă a crescut cu 5.000, iar sumele totale împrumutate cu aproximativ 200 de milioane de euro.

Din plafoanele de garanţii acordate băncilor, mai sunt disponibile credite garantate de aproximativ 100 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că ar putea fi cumpărate în jur de 2.500 de locuinţe la un preţ mediu de 40.000 de euro. Astfel, plafonul s-ar putea termina înainte de finalul anului, dat fiind ritmul din lunile anterioare, când s-au dat 2.500 de credite pe lună – practic, totalul disponibil pentru întreaga perioadă cuprinsă între 9 noiembrie şi 30 decembrie.

Acest program se încheie în acest an, însă Uniunea Social Liberală a promis în programul de guvernare să facă o nouă ediţie în 2013.

Deşi nu se face nicio precizare în privinţa monedei în care se vor acorda finanţări prin Prima Casă 5, semnele arată că programul se îndreaptă exclusiv spre finanţarea în lei. Reglementările din ultima vreme venite din partea băncii centrale, precum şi faptul că Guvernul a dat recent o ordonanţă de urgenţă prin care a permis băncilor să introducă în ofertă creditele în lei prin Prima Casă, arată că viitorul programului ar putea fi în moneda locală.

Cel mai puternic semnal a venit din partea Băncii Comerciale Române, liderul pieţei de credite ipotecare din România, care a trecut la finanţarea exclusivă în lei, inclusiv prin Prima Casă.

Costurile finanţării în lei sunt însă cu mult mai mari decât cele ale finanţării în euro, astfel că eliminarea riscului valutar pentru astfel de credite este foare scumpă.

Aşa cum am arătat într-un articol precedent, trecerea de la creditul de casă în euro la cel în lei va încărca, practic, factura debitorului cu preţul unei noi locuinţe, doar din diferenţele de dobândă. De asemenea, va fi mult mai greu pentru cei cu venituri mici să se califice la un astfel de credit.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul cererilor de insolvență depuse în Germania a ajuns în primul semestru din 2026 la cel mai ridicat nivel începând din 2013
Numărul cererilor de insolvență depuse în Germania a ajuns în primul semestru din 2026 la cel mai ridicat nivel începând ...
Numărul companiilor germane care au depus în primul semestru din acest an cerere de plasare în insolvenţă a ajuns la 12.812, cel mai ridicat nivel înregistrat într-o jumătate de an începând......
Revoltă în Europa Centrală legată de prețurile mari ale energiei. Cele patru țări din Grupul de la Vișegrad vor boca politicile climatice ale UE care duc la creșteri de preț
Revoltă în Europa Centrală legată de prețurile mari ale energiei. Cele patru țări din Grupul de la Vișegrad vor boca ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat că Grupul de la Visegrád (V4) din Europa Centrală, va încerca să blocheze ...
O explozie la un depozit de armament din centrul Bulgariei a provocat un incendiu puternic. Este al doilea incident de acest fel din ultima lună
O explozie la un depozit de armament din centrul Bulgariei a provocat un incendiu puternic. Este al doilea incident de acest ...
O explozie a provocat un incendiu la un depozit de armament din centrul Bulgariei în cursul nopţii, au anunţat sâmbătă ...
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete
Zelenski îi cere lui Trump să adopte imediat sancțiuni severe împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor cu rachete
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut vineri omologului său american, Donald Trump, să adopte "chiar acum" ...