Ungaria nu va relua discuţiile cu FMI în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană vor aştepta ca autorităţile ungare să adopte bugetul pentru 2013 înainte de a relua discuţiile cu privire la un posibil program de sprijin, a declarat marţi şeful echipei ungare de negociere, Mihaly Varga, transmite MTI.
Economica.net - mar, 20 nov. 2012, 17:22
Ungaria nu va relua discuţiile cu FMI în acest an

Ungaria a cerut încă din luna noiembrie a anului trecut un împrumut, de tip preventiv, în valoare de 15-20 de miliarde de euro de la FMI şi UE, necesar pentru stabilizarea economiei ungare. Negocierile au fost blocate însă până în luna iulie a acestui an din cauza îngrijorărilor exprimate de Comisia Europeană şi FMI faţă de independenţa băncii centrale.

‘Modul cum vor evolua lucrurile în 2013 depinde nu doar de măsurile de politică economică ale guvernului ungar, dar şi de deciziile luate în zona euro’, a declarat Mihaly Varga, într-un interviu acordat postului public de radio MR1. Varga a adăugat însă că discuţiile cu instituţiile financiare internaţionale nu au încetat, negocierile pot avea loc sub diverse forme, iar delegaţia ungară menţine contactul permanent cu misiunea FMI.

‘Guvernul pregăteşte bugetul pentru anul următor şi, desigur, vrem să ştim care sunt aşteptările partenerilor noştrii şi de asemenea recomandările lor. La rândul nostru, le vom spune ce măsuri economice credem că sunt necesare’, a spus Varga. Aceasta a mai adăugat că Uniunea Europeană a forţat Ungaria să adopte unele măsuri, care ulterior au fost dezaprobate de FMI. ‘Dacă UE ne spune că trebuie să respectăm un deficit bugetar mai mic de 3% din PIB cu orice cost, evident că acest lucru va afecta structura creşterii economie într-un fel sau altul’, a apreciat Varga.

Analiştii nu au fost surprinşi de anunţul şefului echipei ungare de negociere. ‘Din ce în ce mai mult investitorii par să-şi piardă speranţa în şansele Ungariei de a ajunge la un acord cu FMI în condiţiile măsurilor neortodoxe şi ad-hoc adoptate de administraţia Viktor Orban’, a declarat Timothy Ash, analist la Standard Bank.

Marile agenţii de rating au avertizat autorităţile ungare încă de la începutul lunii trecute să încerce să ajungă la un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional. De asemenea, Fitch a anunţat luni că va revizui ratingul ‘BB plus’ (categoria junk) atribuit Ungariei până la Crăciun.

Te-ar mai putea interesa și
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetară la șapte luni: deficitul se reduce cu 28,36 miliarde de lei față de 2025 și coboară la 2,34% din PIB
Execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 48,08 miliarde de lei, cu 28,36 miliarde de lei mai mic față de deficitul de 76,44......
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Google Maps afişează în SUA Lacul America în loc de Lacul Ontario, conform decretului lui Trump
Platforma Google Maps a schimbat pe hărţi numele Lacului Ontario în Lacul America pentru utilizatorii din Statele Unite, ...
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Tripoli – Siria şi Libia îşi oficializează apropierea diplomatică
Ministrul sirian de externe, Asaad al-Shaibani, a oficializat duminică, la Tripoli, revenirea diplomatică a Siriei în ...
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Strâmtoarea Ormuz – Iranul anunţă că un petrolier de mari dimensiuni a luat foc după ce a lovit mine
Iranul a transmis luni că o navă a lovit mine în timpul unei tentative "ilegale" de a traversa Strâmtoarea Ormuz, ceea ...