Franţa: retrogradarea ratingului de ţară o avertizare pentru bănci

Marile bănci franceze au primit marţi un avertisment odată cu retrogradarea ratingului suveran al Franţei de către Fitch, la "Aa1" de la "AAA", din cauza incertitudinii fiscale şi a perspectivei economice, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 20 nov. 2012, 20:53
Franţa: retrogradarea ratingului de ţară o avertizare pentru bănci

Sectorul bancar a fost menţionat ca unul din riscurile economice ale Franţei de către Moody’s iar analiştii estimează că ar putea urma retrogradarea ratingurilor pentru băncile cu cea mai mare expunere pe economia franceză.

„Este foarte posibil ca Moody’s să-şi reducă perspectiva pentru ratingurile Societe Generale şi Credit Agricole în săptămânile care urmează”, a declarat Yannick Naud, manager de fond la Glendevon King Asset Management.

În comunicatul în care anunţa retrogradarea Franţei din categoria „AAA”, Moody’s avertiza că băncile franceze rămân vulnerabile la o nouă agravare a crizei datoriilor din zona euro, atât ca urmare a expunerii lor transfrontaliere cât şi a dependenţei lor faţă de pieţele wholesale pentru finanţarea operaţiunilor.

„Nu este o veste bună. Va conduce la alte retrogradări şi este o veste proastă atât pentru băncile franceze cât şi pentru alţi deţinători de obligaţiuni franceze”, a declarat Hugues Le Maire, directorul companiei de asset management Diamant Bleu.

Standard & Poor’s a retrogradat recent ratingul BNP la ‘A plus’. La finele lui 2011 Franţa era responsabilă pentru aproape o treime din expunerea împrumuturilor BNP în timp ce în cazul Societe Generale această expunere se situa la jumătate. În plus, băncile franceze sunt şi deţinătoare importante de obligaţiuni guvernamentale, BNP are un portofoliu de titluri de stat în valoare de 10 miliarde de euro în timp ce în cazul Societe Generale acest portofoliu este de aproape 16 miliarde de euro.

În schimb, guvernul francez spune că criticile aduse sectorului bancar sunt nejustificate deoarece băncile au luat măsurile necesare pentru a-şi reduce expunerea pe economiile din sudul Europei. ‘Nu cred că este corect din partea Moody’s să atragă atenţia asupra slăbiciunilor crescute din sectorul bancar francez. Cred că în realitate situaţia este invers’, a declarat ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici.

Moody’s a devenit a doua mare agenţie de rating care a decis să retragă Franţei calificativul de top ‘AAA’ după Standard and Poor’s, care a luat o decizie similară în luna ianuarie.

Societe Generale şi Credit Agricole sunt prezente şi pe piaţa bancară din România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie de 10% după prima lună de la deschiderea şantierului, a anunţat......
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele american a anunțat că SUA vor construi două baze militare mari în Groenlanda
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă ...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței artificale și încheierea războaielor
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței ...
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Antonio Guterres a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării ...