Bucureştenii ar putea avea parte miercuri de fulguieli trecătoare VEZI PROGNOZA METEO PE TREI ZILE

Miercuri va fi vreme mohorâtă şi rece în sudul şi estul ţării. În plus va fi ceaţă, însoţită de chiciură, fulguieli şi burniţe, aşa că din loc în loc, e posibil să apară din nou poleiul.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 16:30

În celelalte regiuni cerul este senin, dar ceaţa este nelipsită în zori. Vântul, va fi mai vioi în sud-estul ţării, iar maximele pornesc de la minus două grade, poate chiar mai scăzute în zonele cu ceaţă persistentă, iar în Dealurile Vestice, unde este mai mult soare, se ating 7,8 grade.

În Bucureşti şi miercuri avem nevoie de fulare şi mănuşi. Este frig şi nu scăpăm de ceaţa însoţită de burniţă sau fulguieli. Vântul adie uşor, aşa că în orele amiezii temperatura aerului nu depăşeşte 1 grad, 2.

Joi vremea continuă să fie mohorătă şi friguroasă în est şi sud, unde ceaţa dimineţii persistă, pe alocuri şi peste zi. Vor fi şi ploi slabe, burniţe sau fulguieli trecătoare, aşa că apar condiţiile de polei. În vest, centru şi nord-vest, vremea este mai însorită şi doar în zori, local, va fi ceaţă. Maximele pornesc de la minus 2 grade în depresiuni şi ajung până la 6, 7 grade în vest, centru şi pe litoral.

În Bucureşti şi joi este vreme închisă, cu ceaţă, burniţă sau fulguieli. Vântul nu se intensifică, iar maxima atinge doar 2 grade.

Vineri
frigul nu ne părăseşte. Temperaturile se situează între minus 2 grade în depresiuni şi 8 grade în Dealurile de Vest. În sud şi sud-vest cerul este înnorat, dar numai izolat sunt ploi slabe, burniţe, iar spre seară şi lapoviţă. În Munţii Banatului ninge slab. În rest, soare şi nori deopotrivă, şi ceaţă cu chiciura pe alocuri, în primele ore din zi.

Vreme rece vineri şi în Bucureşti. Norii pot aduce ploaie slabă sau burniţă şi vântul abia adie. La amiază nu se fac mai mult de 3,4 grade.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...