Rompetrol introduce EfixS, un nou carburant premium

Rompetrol Downstream, divizia de retail a Grupului Rompetrol, reinnoieste gama de produse premium prin lansarea benzinei şi motorinei EfixS, începând cu jumătatea lunii noiembrie.
Economica.net - mie, 21 nov. 2012, 14:47
Rompetrol introduce EfixS, un nou carburant premium

Noile produse înlocuiesc carburanţii Alto, mărind astfel familia de produse Efix, cel mai cunoscut brand de carburant de pe piaţa din Romania conform unui studiu de piaţă realizat recent.

“Prin EfixS ne adresăm şoferilor care îşi doresc performanţă maximă a motorului şi, în acelaşi timp, funcţionarea optimă a acestuia. Pe lângă caracteristicile inovative ale brandului Efix, produsele EfixS beneficiază de calitatea carburanţilor produşi în rafinăria Petromidia, exclusiv la standard Euro 5, în urma programului de modernizare finalizat recent.” declară Titov Buzescu, director general al Rompetrol Downstream.

EfixS asigură o creştere a performanţelor automobilului, a randamentului şi fiabilităţii motorului, datorită aditivului Keropur. În plus, conţine şi un amestec de componenţi activi pentru protecţia motorului, asigurând o bună funcţionare a acestuia.

Având o cifră octanică ridicată, benzina EfixS 98 permite o reacţie rapidă a motorului în condiţii solicitante – depăşiri, urcarea pantelor, încărcătură mare. Prin gradul ridicat de puritate, aceasta asigură o ardere completă, o putere calorică mare şi implicit, o reducere a uzurii motorului.

Motorina EfixS 55 permite o combustie internă mai puternică, care are ca efect un proces de ardere mai eficient al carburantului. Astfel, motoarele diesel consumă mai puţin carburant, în timp ce oferă un plus de putere.

Testele efectuate pe motoare de capacităţi diferite şi comercializate de producători distincţi au confirmat calităţile deosebite ale noului EfixS*:

• Cantitatea potrivită de aditivi asigură o creştere cu 9% a randamentului motorului şi o îmbunătăţire cu 6,5% a nivelului de acceleraţie.

• Datorită detergentului special din compoziţia sa, EfixS elimină depunerile din injectoare cu 13%, chiar de la prima alimentare. O folosire continuă a acestui tip de carburant duce la curăţarea completă a acestora ;

• Componenţii activi ajută la înlăturarea depunerilor de calamină, reziduu provenit din arderea combustibilului într-un motor cu ardere internă, şi menţine curat sistemul format din injectoare, supape şi camera de combustie. Testele efectuate pe două tipuri de motoare au demonstrat capacitatea noului carburant de a curăţa calamina de pe supape cu până la 57 % şi de a menţine curat sistemul ca urmare a folosirii constante a produselor.

Benzina şi motorina EfixS vor fi comercializate în 160 de benzinării operate de Rompetrol Downstream (staţii proprii şi Partener), inclusiv în staţiile deţinute de Grupul Rompetrol în Moldova şi Bulgaria.

Lansat de Grupul Rompetrol în 2006, Efix a fost primul brand de carburant care oferea consumatorilor protecţie completă pentru motor. Prin aditivii speciali, Efix oferă consumatorilor beneficii unice: curăţarea valvelelor, a injectoarelor şi a supapelor, dar şi costuri mai mici de întreţinere a maşinii.

Activităţile de retail ale Grupului Rompetrol sunt desfăşurate în peste 1.100 puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania.

În România, compania operează peste 760 puncte de distribuţie carburanţi, adică statii proprii, Partener Rompetrol, staţii mobile Expres şi rezervoarele Fill&Go Fixed Unit de 9 si 20 mc. În plus, Grupul Rompetrol are 230 de staţii de distribuţie GPL auto, 10.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău, cu o capacitate totală de îmbuteliere de 60.000 de tone de GPL pe an.

*Testele efectuate au luat în calcul o serie întreagă de variabile incluzând tipul de autovehicul, temperatura de funcţionare, tipul de lubrifianţi şi stilul de condus. Testele au fost realizate atât în laborator, cât şi în condiţii reale de trafic.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la PPC pentru toți clienții, ce se schimbă în factura care vine acum
Anunț de la PPC pentru toți clienții, ce se schimbă în factura care vine acum
PPC, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru populație, a venit cu o modificare a facturii. Clienții vor avea acum chiar de pe prima pagină informațiile despre totalul de plată,......
Caniculă persistentă şi maxime de 36 de grade în Bucureşti, vineri şi sâmbătă
Caniculă persistentă şi maxime de 36 de grade în Bucureşti, vineri şi sâmbătă
Canicula va persista la nivelul Municipiului Bucureşti, vineri şi sâmbătă, valorile termice din timpul zilei urmând ...
Puiul românesc a intrat în Cartea Recordurilor: Cea mai mare porție de aripioare de pui din lume a fost servită de LaProvincia la NIBIRU
Puiul românesc a intrat în Cartea Recordurilor: Cea mai mare porție de aripioare de pui din lume a fost servită de LaProvincia ...
România intră în Guinness World Records™️ cu un nou record la categoria Largest Serving of Chicken Wings. LaProvincia, ...
BRD Sogelease se împrumută cu 100 de milioane de euro de la BEI pentru finanțarea IMM-urilor
BRD Sogelease se împrumută cu 100 de milioane de euro de la BEI pentru finanțarea IMM-urilor
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 100 milioane euro subsidiarei de leasing a BRD Groupe Société ...