Luare de ostatici într-o bancă din Japonia

Un bărbat înarmat cu un cuţit a luat cinci persoane ostatice joi, într-o bancă din Japonia, şi cerea să poată vorbi cu jurnalişti, au anunţat poliţia şi presa japoneze, relatează AFP.
Economica.net - J, 22 nov. 2012, 09:18

Acest bărbat, în vârstă de 30-40 de ani potrivit presei, a început această operaţiune de luare de ostatici către ora locală 14.00 (7.00, ora României), într-o agenţie bancară din oraşul Toyokawa, în prefectura Aichi (centru), a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, fără să ofere alte precizări.

Televiziunea publică NHK a precizat că acesta ţinea ostatice cinci persoane, şi anume un client şi patru angajaţi.

Ziarul Yomiuri a adăugat că bărbatul a cerut de mâncare şi de băut.

Posturi de televiziune japoneze prezentau imagini din vecinătatea acestei bănci, în jurul căreia a fost instituit un perimetru de securitate păzit de importante forţe de poliţie.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...