Şeful OMV: România trebuie să exploateze rezervele de gaze de şist

Preşedintele grupului austriac de petrol şi gaze OMV, Gerhard Roiss, consideră că România trebuie să exploateze gazele de şist, dacă prospecţiunile geologice indică existenţa unor rezerve semnificative.
Economica.net - J, 22 nov. 2012, 09:46
Şeful OMV: România trebuie să exploateze rezervele de gaze de şist

„Dacă ai gaze de şist, trebuie să le scoţi”, a declarat Roiss.

Guvernul actual s-a opus exploatării gazelor de şist, şi a instituit, până la finele acestui an, un moratoriu pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist. Premierul Victor Ponta afirma, în luna iunie, că în decembrie poziţia Executivului faţă de aceste resurse va fi reanalizată.

Exploatarea gazelor de şist este interzisă în mai multe state, în timp ce SUA, care exploataează aceste rezerve la scară largă, au reuşit să crească semnificativ producţia de gaze, în paralele cu reducerea preţului la consumatorii finali.

OMV este proprietarul companiei OMV Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...