Merkel şi Hollande se vor întâlni înaintea începerii summitului de la Bruxelles

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande se vor întâlni, joi, înainte de începerea summitului european asupra bugetului UE de la Bruxelles, a anunţat preşedinţia franceză pe site-ul său de Internet, relatează AFP.
Economica.net - J, 22 nov. 2012, 13:30
Merkel şi Hollande se vor întâlni înaintea începerii summitului de la Bruxelles

Merkel şi Hollande se vor întâlni „la începutul după-amiezii”, a afirmat, de asemenea, o sursă din cadrul Guvernului german, precizând că Berlinul nu se aşteaptă la o poziţie comună franco-germană asupra bugetului Uniunii Europene pe 2014-2020 înaintea începerii discuţiilor.

Întâlnirea va avea loc la ora 17.15, (18.15 ora României), potrivit Palatului Elysée.

Guvernul german „este bine pregătit şi va merge la summit cu obiectivul de a contribui la un acord”, a declarat sursa germană, subliniind că lipsa unui acord în această săptămână nu este un lucru dramatic.

„Dacă se va constata în timpul negocierilor de joi şi vineri că procesul trebuie să se desfăşoare în două etape, aceasta nu este o dramă”, a declarat aceeaşi sursă.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...