Negocieri aprinse între Metro şi Auchan pentru vânzarea real. Nu se înţeleg din cauza chiriilor

Retailerul francez Auchan negociază de trei săptămâni cu Metro Group cumpărarea magazinelor real din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România.
Alina Stanciu - D, 25 nov. 2012, 22:03
Negocieri aprinse între Metro şi Auchan pentru vânzarea real. Nu se înţeleg din cauza chiriilor

Informaţiile „pe surse” potrivit cărora retailerul francez Auchan urmează să cumpere de la Metro Groupn magazinele real din Centrul şi Estul Europei se intensifică cu fiecare săptămână ce trece. Ieri, publicaţia germană Lebensmittel Zeitung a scris că cele două părţi negociază tranzacţia de trei săptămâni, dar că nu au căzut la înţelegere din cauza contractelor de închiriere încheiate până acum de real. „Proprietarii de magazine au legat valoarea chiriilor de vânzările anuale, ceea ce înseamnă în jur de 3 miliarde de euro pe toată regiune. Or, Auchan este convins că va avea cu magazinele real rezultate mult mai bune decât Metro, ceea ce înseamnă că, pe viitor, cheltuielile cu chiria vor exploda „, scrie publicaţia germană citând surse din piaţă. 

Ce ar primi Metro pentru real

Potrivit Lebensmittel Zeitung, pentru nemţii de la Metro vânzarea diviziei real nu ar însemna neapărat rezolvarea tuturor problemelor financiare pe care le au. Le-ar putea aduce însă venituri cuprinse între 1 şi 1,2 miliarde de euro, inclusiv partea de real estate, dar şi ceva relaxare pentru managementul şi acţionarailor greu încercaşi în ultima vreme. Aceasta în condiţiile în care în prima jumătate a acestui an, grupul a reuşit „performanţa” de a trece de pe profit pe pierdere, deşi au avut vânzări mai mari. Concret, compania de retail a raportat în prima jumătate a acestui an fiscal vânzări de 31,5 miliarde de euro, cu 2% mai mult faţă de perioada similară a anului trecut. Au avut însă pierderi nete de 110 milioane de euro, faţă de un profit net de 54 de milioane de euro în perioada similară a anului trecut.

Vânzări în scădere

În ceea ce priveşte rezultatele diviziei de hypermarketuri, vânzările au scăzut anul trecut cu 2,3% la nivel global, ajungând la 11,2 miliarde de euro. În Europa de Est, real a înregistrat o scădere a vânzărilor, ca urmare a reticenţei consumatorilor din Polonia şi Romania, care nu şi-au reluat obiceiurile de consum de dinainte de criza economică.

Metro a intrat în România cu divizia sa de hypermarket în martie 2006, cand a fost deschis primul magazin real în Timisoara. Au urmat alte hipermarketuri, deschise în centre economice importante ale ţării, astfel încât reţeaua numără  acum hypermarketuri. Anul trecut, retailerul a înregistrat o cifra de afaceri de 627 de milioane de euro, cu 67 de milioane de euro mai puţin faţă de 2010. 

Ce face Auchan

În acelaşi timp, lui Auchan îi merge din ce în ce mai bine peste graniţe, astfel că vânzările internaţionale au ajuns la 60% din veniturile consolidate ale grupului. Mai mult, veniturile nete ale grupului au crescut din 2007 constant, în 2011 ajungând la 40,4 miliarde de euro, în timp ce profitul net a fost de 810 milioane de euro, în creştere începând cu 2009. În contextul în care criza financiară a destabilizat business-urile multor mari actori mondiali de pe piaţa de retail, se pare că Auchan este printre puţinii care stau neclintiţi în picioare. Au deschis în continuare magazine pe suprafeţe mari, de până la 12.000 de mp,  continuă expansiunea cu precădere în Rusia şi China şi nici nu şi-au modificat range-ul de produse, renunţând la o parte dintre cele pe segmentul non-alimentare. Auchan operează în momentul de faţă peste 630 de magazine în 12 ţări ale lumii.

În România, Auchan a deschis primul magazin în noiembrie 2006, în 2009 francezii operau deja 7 unităţi, iar acum lanţul Auchan numără 10 hypermarketuri. 

Cele două companii nu au dorit să comenteze pe marginea informaţiilor furnizate de  Lebensmittel Zeitung.

Te-ar mai putea interesa și
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, pe fondul extinderii serviciilor cloud, digitalizării economiei și......
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS ...