Un jurnalist de la televiziunea siriană de stat a fost asasinat

Un jurnalist din cadrul televiziunii siriene de stat a fost asainat miercuri într-o zonă din sudul Damascului, a anunţat agenţia oficială Sanaa, apreciind că este vorba despre o crimă comisă de "terorişti", termen prin care regimul lui Bashar al-Assad desemnează rebelii, relatează AFP.
Economica.net - vin, 23 nov. 2012, 21:40
Un jurnalist de la televiziunea siriană de stat a fost asasinat

O organizaţie nonguvernamentală (ONG), Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, a anunţat, de asemenea, că Bassel Tawfiq Youssef a fost ucis prin împuşcare de către rebeli care îl acuzau că este membru „shabbihas”, miliţii civile proregim, în cartierul Tadamoun (sud), devastat de confruntări violente între militari şi insurgenţi.

Aproximativ 40 de jurnalişti profesionioşti au fost ucişi de la începutul conflictului, la jumătatea lui martie 2011, în care au fost ucişi şi 38 de jurnalişti amatori, potrivit ONG-ului Reporters sans frontières (RSF).

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de la Iernut, care ar fi trebuit să fie gata în 2020
Ilie Bolojan anunță când vor fi operaționale toate contractele pentru finalizarea lucrărilor la centrala pe gaze de ...
Toate contractele necesare pentru repornirea în forţă a lucrărilor la termocentrala de la Iernut devin complet operaţionale începând de la jumătatea lunii septembrie, asigurând frontul de......
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital au intrat la tranzacționare la BVB începând de astăzi
Acţiunile Novere Capital S.A. (simbol bursier: NC), companie românească de tip holding, activă în sectorul investiţiilor ...
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului 1
Clotilde Armand a fost condamnată la un an de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Ce spune fostul primar al Sectorului ...
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare ...
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere ...