Fosta glorie ONT Carpaţi vrea bani de la Bank of Cyprus, sau falimentul

Soarta celei mai vechi companii de turism româneşti, ONT Carpaţi, se va tranşa mâine, în adunarea acţionarilor. Reprezentanţii acţionarului majoritar Gosman Properties, controlat de Bank of Cyprus, vor comunica în AGA dacă sunt de acord cu majorarea de capital de peste 8,2 milioane de lei. Alternativa este intrarea în insolvenţă sau direct în faliment, potrivit convocatorului trimis la Bursă.
Adrian N. Ionescu - lun, 26 nov. 2012, 11:52
Fosta glorie ONT Carpaţi vrea bani de la Bank of Cyprus, sau falimentul

Înfiinţată în 1936, ONT Carpaţi a devenit una dintre cele mai mari două companii de turism din România postbelică.

Acum firma are mari probleme financiare, potrivit convocatorului adunării acţionarilor, care ar trebui să decidă majorarea de capital prin aport în numerar al acţionarilor.

Bank of Cyprus a cumpărat, în primăvara anului 2010, Gosman Properties, care deţine aproape 94% din acţiunile ONT Carpaţi (simbol bursier ONZV).

Banca cipriotă a fost atrasă mai ales de faptul că ONT Carpaţi este acţionar principal (30%) al companiei care deţine Hotelul Marriott. Mai are în portofoliu şi Hotelul New Montana din Sinaia.

Bank of Cyprus a ţinut în tensiune compania românească privind acordul de a majora capitalul acesteia, astfel încât a trebuit ca, în convocator, să se prevadă şi propunerea de intrare în insolvenţă sau direct în faliment, ca alternativă la majorarea de capital.

„Motivul majorării capitalului este necesitatea acoperirii nevoilor operaţionale pentru o perioadă de 12 luni, altfel societatea este în imposibilitatea de a plăti datoriile scadente“, se spune în convocatorul trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Firma a pus în vânzare de anul trecut hotelul New Montana, fără a primi o ofertă fermă.

Compania a trecut de la pierderi de peste 46 de milioane de lei anul trecut, la un profit net de 6,3 milioane de lei, pe primele 9 luni ale acestui an, obţinut din afaceri de 7,3 milioane de lei. ÎN 2010, profitul ONT a fost de 4,3 milioane de lei.

ONT Carpaţi are datorii totale de peste 15,3 milioane de lei, dintre care 6,8 milioane pe termen scurt.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...