Dobriţoiu: Numele şi legea CSAT ar putea fi schimbate

Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a susţinut, luni, că, odată cu modificarea Constituţiei, ar trebui să se propună şi modificarea legii de funcţionare a CSAT şi chiar denumirea acestei structuri.
Economica.net - lun, 26 nov. 2012, 14:03
Dobriţoiu: Numele  şi legea CSAT ar putea fi schimbate

„Poate ne gândim să-i schimbăm şi denumirea, că nu doare”, a spus el după ce a părăsit conferinţa „Securitatea naţională în societatea bazată pe cunoaştere. Inteligence, cunoaştere stategică şi decizie”, care a avut loc în Aula Academiei Române.

Întrebat dacă, în opinia sa, ar trebui modificată şi componenţa CSAT, Corneliu Dobriţoiu a răspuns: „Componenţa, nu ştiu dacă este cazul, dar oricum vom face analize, cred că da, pentru că atât timp cât democraţiile occidentale au extins cadrul securitar prin includerea altor domenii – agricultura, mediul – instituţiile respective nu sunt reprezentate la masa CSAT. Ori, dacă aceste domenii sunt abordate de aliaţii noştri cei mari, sunt considerate ca domenii de importanţă strategică, ar trebui să fie acolo”.

Întrebat dacă şeful statului ar trebui să aibă în continuare şi rolul de preşedinte al CSAT, Dobriţoiu a răspuns: „Categoric da. Dacă respectăm prevederile actualei Constituţii, conform căreia preşedintele are atribuţii distincte în domeniul securităţii, apărării şi politicii externe, categoric trebuie să aibă şi un instrument de lucru”.

De asemenea, el a apreciat că premierul trebuie să fie în continuare vicepreşedinte al CSAT, pentru că el răspunde de exercitarea funcţiilor executive pe dimensiunea economică. „Resursele, de acolo vin, nu din altă parte”, a subliniat demnitarul.

În opinia sa, CSAT ar trebui să aibă grupuri de lucru, care să se întrunească ad-hoc şi care să facă expertize de categorii diferite la nivelul instituţiilor reprezentate la masa principalilor membri, astfel încât să facă evaluările, aşa cum se face „în lumea occidentală, în lumea democratică”.

„Nu s-au făcut astfel de evaluări, deşi Ministerul Finanţelor, prezent la masa reuniunilor, a fost de acord cu toate deciziile CSAT şi apoi s-a constatat: «Nu avem bani pentru domeniul respectiv»”, a arătat Corneliu Dobriţoiu.

„Altfel, suntem într-un marasm. Dacă cineva gândeşte că luăm decizii pe care nu le putem finanţa, mă rog…”, a mai spus ministrul Apărării.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...