Guvernul vrea mai mulţi bani pe acţiunile Electrica Muntenia Sud ce vor fi vândute către Enel

Guvernul a ridicat preţul la care Electrica va vinde Enel câte 13,57% din acţiunile deţinute la Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, de la 107,075 euro/acţiune la 124,60 euro/acţiune, dorind acum să încaseze peste 521 milioane euro, cu 73 milioane euro mai mult decât calcula iniţial.
Economica.net - mar, 27 nov. 2012, 15:26
Guvernul vrea mai mulţi bani pe acţiunile Electrica Muntenia Sud ce vor fi vândute către Enel

O hotărâre adoptată marţi de Executiv stabileşte că acţiunile pe care Electrica are dreptul să le vândă către Enel, în baza contractului de privatizare a Electrica Muntenia Sud (EMS), vor fi cedate la un preţ de 124,60 euro/acţiune, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Electrica vinde 3.683.736 acțiuni deţinute la Enel Distribuție Muntenia şi 502.328 acțiuni la Enel Energie Muntenia, reprezentând 13,57% din totalul acţiunilor deţinute de stat la cele două societăţi.

În urmă cu două săptămâni, aceeaşi sursă afirma că aceste acţiuni vor fi vândute la un preţ unitar de 107,075 euro. Preţul era anunţat atunci după o discuţie pe această temă în şedinţa de guvern.

Conform noului anunţ al Guvernului, preţul total de vânzare a acţiunilor se ridică la 521,5 milioane euro.

În urmă cu două săptămâni, suma de încasat era estimată la 448,2 milioane euro, bazată atunci pe un preţ mai mic pe acţiune.

Şi în urmă cu două săptămâni, ca şi acum, Guvernul a anunţat că valorile sunt incluse în raportul firmei de consultanţă KPMG.

Electrica mai deţine câte 23,57% din acţiunile Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, din care câte un pachet de 10% este rezervat angajaţilor Electrica.

Electrica Muntenia Sud a fost preluată de Enel printr-o tranzacţie finalizată în 2008 şi divizată în două companii, pe tipuri de activitate.

Conform contractului de privatizare încheiat cu Enel în 2007, Electrica are opţiunea de vinde către grupul italian, iar investitorul are obligaţia să cumpere, pachetele de câte 13,57% din acţiunile celor două companii care înglobează activele şi operaţiunile fostei Electrica Muntenia Sud.

În ultimii doi ani, Electrica nu a activat această clauză de vânzare a acţiunilor.

Prin vânzarea a 50% din acţiunile EMS, grupul italian Enel a plătit direct statul român 394,8 milioane euro. Tranzacţia a presupus însă ca investitorul italian să ajungă la o participaţie de 64,4%, printr-o majorare de capital de 425 milioane euro. Enel a achiziţionat astfel 9.565.473 acţiuni ordinare, fiecare cu o valoare nominală de 10 lei, şi a subscris pentru alte 10.301.278 acţiuni nominative ordinare dematerializate, tot cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.

La sfârşitul anului 2009, preţul a fost ajustat în sus cu 38 de milioane euro, suma plătită statului urcând astfel la 432,9 milioane euro.

Într-un raport prezentat în vara anului trecut, Enel Investment Holding estima că pachetul de 23,57% din acţiunile Enel Distribuţie Muntenia (incluzând astfel şi acţiunile rezervate angajaţilor Electrica) are o valoare de 330 milioane euro, în urcare de la 272 milioane euro la 31 decembrie 2010.

În cazul Enel Energie Muntenia, participaţia de 23,57% deţinută încă de Electrica era evaluată de grupul iutalian la 58 milioane euro, faţă de 48 milioane euro în decembrie 2010.

Enel Energie Muntenia şi Enel Distribuţie Muntenia alimentează cu energie municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu şi Ilfov, deservind circa 1,1 milioane de clienţi.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...