Când se deschide şi cum arată Hotel Cişmigiu. GALERIE FOTO

Hotelul de patru stele cu 60 de apartamente îşi deschide uşile turiştilor luna viitoare, iar rezervările se pot face de pe acum.
Economica.net - J, 29 nov. 2012, 22:07
Când se deschide şi cum arată Hotel Cişmigiu. GALERIE FOTO

După ce ani la rândul renumitul Hotel Cişmigiu din Capitală a rămas în paragină, din 10 decembrie, uşile se vor deschide turiştilor, potrivit reprezentanţilor hotelului.

Rezervările la Hotel Cişmigiu se pot face şi prin site-ul specializat booking.com. O simulare a preţurilor pe acest site ne arată că pentru perioada 10-14 ianuarie 2013, spre exemplu, costul pentru o cameră Superior Suite, în care se pot caza trei persoane, cu mic dejun inclus, este de 550 de euro.

Compania spaniolă Hercesa, care a cumpărat în urmă cu opt ani Hotelul Cişmigiu, a investit 15 milioane de euro în renovarea clădirii. După ce termenul de inaugurare a tot fost amânat, primul chiriaş anunţat anul acesta a fost Institutul Cervantes, care ocupă mezaninul, o parte din parter şi primul etaj. Al doilea chiriaş este lanţul de librării Humanitas, care au deschis deja o unitate în spaţiul de la parter al hotelului.  

Hotel Cişmigiu are o suprafaţă de aproape 10.000 de mp şi cuprinde spaţii comerciale la parter, spaţii pentru birouri la mezanin şi la primul etaj, dar şi un hotel de patru stele cu 60 de apartamente.

Hercesa este prezentă pe piaţa locală din România din 2004. Pe lângă achiziţia hotelului Cişmigiu, compania a finalizat proiectul Vivenda Residencias din Bucureşti şi mai deţine terenuri pe care intenţionează să construiască proiecte de locuinţe.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...