Scandal la Camera Deputaţilor. Opoziţia acuză încercări de fraudare a votului

Deputaţii au luat-o marţi de la capăt cu disputele în şedinţa de plen, la dezbaterea Legii asistenţei sociale. Reprezentanţii Opoziţiei au acuzat, ca şi săptămâna trecută, că se încearcă fraudarea votului electronic.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 09:54

Deputaţii Opoziţiei au semnalat că sistemul electronic de vot nu funcţionează şi marchează greşit voturile.

Ei au explicat că, în momentul în care introduc cartelele de vot, nu li se afişează numele lor şi apar numele altor deputaţi.

În urma acuzaţiilor de furt la vot, şedinţa plenului a fost întreruptă.

După reluarea şedinţei şi adoptarea Legii asistenţei sociale, liderul grupului PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că, în semn de protest faţă de modul în care s-a desfăşurat votul la această lege, asupra căruia planează suspiciuni, deputaţii liberali vor rămâne în sală, dar vor scoate cartelele din aparatele de vot.

„Şi grupul PSD rămâne în sală, dar nu va vota, iar cartelele vor fi scoase. Nu e prima oară când pe cartelele de la PSD apar listinguri altfel de vot decât a fost dat. Dacă aţi fi vrut să ne convingeţi, trebuia să aşteptaţi ca şi noi să trecem prin băncile dumneavoastră. Era corect, ca să ne demonstraţi că nu au funcţionat cartelele în plus pe care le aveţi asupra dumneavoastră”, a spus şi viceliderul grupului PSD, Aura Vasile, adresându-se deputaţilor din arcul guvernamental.

Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a respins existenţa unor suspiciuni, spunând că în sala de plen au fost toate televiziunile care au urmărit procesul de vot, iar listingul poate fi verificat oricând.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 168 de voturi „pentru” şi 5 voturi „împotrivă”, Legea asistenţei sociale, deputaţii opoziţiei neexprimându-şi votul.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final de an- BCR
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final ...
Publicarea datelor detaliate privind PIB-ul pentru primul trimestru al anului 2026 a adus revizuiri minore. Estimările actualizate indică acum o stagnare a economiei față de trimestrul anterior,......
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ...
Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi ...
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen ...
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Preşedintele Nicuşor Dan, a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului ...