Bursele europene au deschis în creştere

Bursele europene au deschis luni în urcare, după evoluţia pozitivă a doi indici din industria manufacturieră chineză, în timp ce Europa aşteaptă deschiderea licitaţiei pentru răscumpărarea obligaţiunilor emise în acest an de Grecia, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 09:17
Bursele europene au deschis în creştere

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a crescut cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare şi afişează un avans de 18% faţă de minimul anului 2012, atins pe 4 iunie. Pieţele asiatice au scăzut luni cu 0,1%, iar tranzacţiile futures pe S&P 500 – New York indică un avans de 0,1%.

În China, doi indici privind industria manufacturieră au evoluat pozitiv în luna noiembrie, sugerând că motorul de creştere economică din Asia continuă să se menţină pe o pantă expansionistă, în pofida situaţiei dificile din Europa, America de Nord şi Japonia.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat, potrivit ediţiei de duminică a Bild, că Germania ar putea accepta ştergerea unor datorii ale Greciei dacă guvernul elen va trece pe excedent bugetar, poziţie respinsă până acum de Berlin.

Miniştrii Finanţelor din zona euro se vor întâlni în după-amiaza zilei de luni la Bruxelles, în timp ce Grecia va începe o operaţiune masivă de răscumpărare de obligaţiuni.

În Marea Britanie, ministrul Finanţelor George Osborne a declarat că echilibrarea finanţelor publice britanice durează mai mult decât se anticipa, un prim indiciu că guvernul de la Londra ar putea rata ţinta de deficit bugetar şi ar putea prelungi pentru încă un an măsurile de austeritate.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...