Nadia Comăneci, Năstase, Hagi şi Patzaichin, premiaţi la gala „100 de ani de la înfiinţarea FSSR”

Foştii sportivi Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Gheorghe Hagi şi Ivan Patzaichin, dar şi numeroase alte personalităţi ale sportului românesc, au fost premiaţi de ANST, luni, în cadrul galei organizate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea "Federaţiei Societăţilor Sportive din România".
Economica.net - lun, 03 dec. 2012, 21:42
Nadia Comăneci, Năstase, Hagi şi Patzaichin, premiaţi la gala

La evenimentul ce a avut loc în Sala Polivalentă din Capitală, Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gheorghe Hagi au primit plachete ce le-au fost înmânate de fostul tenisman Ion Ţiriac.

Ivan Patzaichin le-a înmânat plachete jurnaliştilor Gheorghe Mitroi, Horia Alexandrescu şi Cristian Ţopescu, primind şi el una după acest moment.

În numele echipei Steaua câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni în anul 1986 au fost premiaţi Helmuth Duckadam, Anghel Iordănescu şi Miodrag Belodedici, aceştia primind plachetele de la fosta atletă Gabriela Szabo.

Soţia lui Nicolae Dobrin, Gica, a primit din partea ANST, prin intermediul lui Gheorghe Popescu, o medalie decernată fostului fotbalist decedat în urmă cu cinci ani.

Au mai primit plachete antrenorii de gimnastică Octavian Bellu şi Mariana Bitang, preşedintele FR de Atletism Florin Matei, fostul campion olimpic la tir Corneliu Ion, secretarul general al FR Ciclism Vasile Selejan, preşedintele FR Scrimă Ana Pascu, secretarul general al COSR Ioan Dobrescu, preşedintele FR Nataţie Viorel Păunescu, oficialul FR Rugby Pompilie Borş, handbalista Cristina Vărzaru, fostul kaiacist Vasile Dâba, preşedintele FR Judo Eduard Doandeş, fosta jucătoare de tenis de masă Otilia Bădescu, preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping Graziela Vîjială şi fosta jucătoare de tenis Florenţa Mihai, dar şi Aurel Segărceanu.

De asemenea, i s-a acordat o plachetă lui Marius Vizer, dar preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo nu a fost prezent la eveniment.

La gală s-au aflat în sală numeroase personalităţi ale sportului, între care Mircea Sandu, Daniel Prodan, Ion Vlădoiu, Doina Melinte, Octavian Morariu, Iolanda Balaş, Cătălina Ponor, Monica Roşu, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Mihai Covaliu, Laura Badea, Marius Urzică, Corina Căprioriu, Alin Moldoveanu, Alina Dumitru şi Sandra Izbaşa, precum şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

La 1 decembrie s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Societăţilor Sportive din România (FSSR). Federaţia Societăţilor Sportive din România a fost prima organizaţie sportivă cu caracter naţional care a reunit sub o singură autoritate organizatorică, administrativă şi concepţională societăţile de educaţie fizică, gimnastică şi sport existente.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite să limiteze posibile interferenţe din partea serviciilor de informaţii,......
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari București
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București Ilfov intervin pentru stingerea unui incendiu ...
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Tusk denunţă o „schemă de corupţie” între naţionalişti şi o platformă de criptomonede
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a denunţat vineri o presupusă "schemă de corupţie" orchestrată de dreapta naţionalistă ...
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile de securitate şi de apărare
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăţi capacităţile ...
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue ...