Protest împotriva violenţei asupra femeilor în faţa Camerei Deputaţilor

Peste 200 de manifestanţi sunt aşteptaţi la protestul care va începe, vineri, de la ora 16:00, în parcul Izvor. Acţiunea este condusă de Organizaţiile nonguvernamentale care cer îmbunătăţirea legii de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi aplicarea corespunzătoare a acesteia.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 11:38

Participanţii doresc introducerea în lege a ordinului de protecţie a victimei şi a ordinului de restricţie pentru agresor, precum si bugetarea corespunzatoare a adăposturilor. Ordinul de protecţie si ordinul de restricţie sunt prevăzute în legislaţia majorităţii ţărilor Uniunii Europene.

În Parlamentul României au fost depuse mai multe proiecte de lege care prevăd includerea ordinului de protecţie şi a ordinului de restricţie în legislaţia naţională, dar discutarea acestora în Parlament nu a adus un rezultat concret până în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final de an- BCR
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final ...
Publicarea datelor detaliate privind PIB-ul pentru primul trimestru al anului 2026 a adus revizuiri minore. Estimările actualizate indică acum o stagnare a economiei față de trimestrul anterior,......
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ...
Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi ...
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Bolojan anunță că se va întâlni luni cu prim-ministrul desemnat Eugen Tomac
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, sâmbătă, că echipa de conducere a partidului se va întâlni luni cu Eugen ...
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Nicușor Dan: Drona care a explodat în Portul Constanța este ucraineană, însă Rusia este responsabilă de situația creată
Preşedintele Nicuşor Dan, a confirmat, sâmbătă, că drona maritimă care a provocat explozia de vineri din zona Portului ...