Plăţile pentru investiţii publice au fost sub estimări în primele 9 luni, în lipsa unor prioritizări

Plăţile efectuate pentru proiecte de investiţii publice s-au cifrat după primele nouă luni ale anului la 7,4 miliarde lei, reprezentând puţin peste jumătate din programul anual, analiza defalcată pe ministere indicând disfuncţionalităţi şi lipsa unei prioritizări corecte a proiectelor în derulare.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 16:05
Plăţile pentru investiţii publice au fost sub estimări în primele 9 luni, în lipsa unor prioritizări

Concluzia rezultă dintr-un raport privind analiza portofoliului existent de proiecte de investiţii publice ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2012, document elaborat de Ministerul Finanţelor şi prezentat Guvernului.

Potrivit programului de investiții publice, fondurile prevăzute să fie alocate în acest an se ridicau la 14,4 miliarde lei pe total surse de finanțare, dintre care 12,7 miliarde lei de la bugetul de stat.

Raportul relevă însă că, în primele nouă luni ale anului, pentru aceste proiecte de investiții publice au fost efectuate plăți în sumă de numai 7,4 miliarde lei pe total surse, reprezentând 51,2% din programul anual, din care 6,9 miliarde lei de la bugetul de stat, reprezentând 54,5% din bugetul anual.

Potrivit Guvernului, analiza defalcată, pe ministere, a relevat că modul de alocare a fondurilor pe fiecare obiectiv de investiții a prezentat disfuncționalități la multe instituţii, ceea ce denotă că nu s-a realizat o prioritizare corectă a proiectelor aflate în derulare.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...