Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de marţi în creştere uşoară, investitorii urmărind evoluţia negocierilor pentru buget din Statele Unite, transmite MarketWatch.
Economica.net - mar, 04 dec. 2012, 19:50
Acţiunile europene au închis în creştere uşoară

Indicele Stoxx Europe 600 a urcat cu numai 0,04%, după ce a fluctuat între creştere şi scădere pe parcursul şedinţei.

„A fost destul de linişte astăzi, cu un volum scăzut al tranzacţiilor”, a declarat Atif Latif, director pentru trading la Guardian Stockbrokers.

Acţiunile TUI au crescut cu 3,4%, după ce a raportat o creştere de 40% a profitului înainte de taxe în anul fiscal încheiat în septembrie.

Titlurile Banca Monte dei Paschi di Siena au avansat cu 6,86%, iar UniCredit cu 2,51%.

Pieţele financiare s-au stabilizat luni, după ce Grecia a anunţat că vrea să răscumpere obligaţiuni cu fonduri de 10 miliarde de euro.

Indicele CAC 40 al bursei din Paris a crescut cu 0,39%, DAX al bursei din Frankfurt a stagnat, iar FTSE 100 al bursei din Londra a scăzut cu 0,04%.

Te-ar mai putea interesa și
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu, transmite......
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, iar animalele și autovehicolul vor fi confiscate
Parlamentul a votat măsuri noi pentru combaterea pestei porcine africane. Transportul ilegal a peste șase suine va fi infracțiune, ...
Transportul ilegal a şase sau mai multe porcine va constitui infracţiune, iar animalele şi vehiculele folosite la comiterea ...
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al Dunării
O „cârtiţă” chinezească pentru metroul din Belgrad e blocată în România din cauza nivelului scăzut al ...
Un utilaj pentru forarea tunelurilor destinat metroului din Belgrad, fabricat în China, este blocat la graniţa României ...