Pact euro-american pentru schimbul de date al pasagerilor aerieni

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au semnat schiţa unui viitor acord bilateral privind schimbul de informaţii referitoare la pasagerii curselor aeriene dintre cele două regiuni.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 12:45

Înţelegerea, ce urmează a fi adoptată de Consiliul şi Parlamentul European, are scopul de a combate infracţionalitatea transfrontalieră şi terorismul, se arată într-un comunicat oficial al forurilor europene, citat de publicaţia online EUbusiness.

Comisarul european cu afacerile interne, Cecilia Malmstrom, a precizat că documentul prevede măsuri stricte de protejare a vieţii private a cetăţenilor europeni în condiţiile unor controale amănunţite care s-ar putea face asupra lor.

Comisarul european a mai precizat că, împreună cu omologul său american Janet Napolitano, secretarul departamentului american de Securitate Internă, s-au pus bazele unor viitoare acorduri  bilaterale privind lupta împotriva criminalităţii cibernetice.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...