Penescu, condamnat de CAB la cinci luni de închisoare cu suspendare

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, miercuri, condamnarea lui Cornel Penescu şi a lui Gheorghită Pieca la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită şi achitarea lor pentru instigare la fals şi fals intelectual în dosarul "mită la Garda Financiară".
Economica.net - mie, 05 dec. 2012, 14:39
Penescu, condamnat de CAB la cinci luni de închisoare cu suspendare

Instanţa a stabilit că omul de afaceri Cornel Penescu şi fostul director al Pic Gheorghiţă Pieca sunt vinovaţi de faptele de dare de mită de care au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie şi au menţinut condamnarea acestora la cinci luni de închisoare cu suspendare, dispusă în noiembrie 2011 de Tribunalul Teleorman.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au achitat pe Cornel Penescu şi Gheorghiţă Pieca pentru faptele de fals intelectual şi, respectiv, instigare la această infracţiune.

În cazul lui Nicuşor Liviu Mărtoiu şi Iulian Popescu, de la Garda Financiare – Secţia Argeş, cărora Penescu şi Pieca le-ar fi dat mită, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut pedepsele dispuse de Tribunalul Teleorman, respectiv câte un an de închisoare cu suspendare şi interzicerea mai multor drepturi, printre care cea de a ocupa funcţia pe care o aveau la momentul când au comis faptele.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 2009, Cornel Penescu a fost acuzat de DNA de faptul că le-ar fi dat mită, prin intermediul lui Gheorghiţă Pieca, lui Nicuşor Liviu Mărtoiu şi Iulian Popescu, comisari superiori în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Argeş.

Potrivit anchetatorilor, în 20 martie 2007, Mărtoiu şi Popescu ar fi primit câte 1.000 de lei de la Gheorghe Penescu, prin intermediul lui Gheorghiţă Pieca, pentru a face un control superficial, astfel încât să nu constatarea neregulile existente şi să nu dea sancţiuni celor două firme controlate de Penescu, SC Muntenia Aliment SRL şi SC Onita SRL.

Cei doi comisari ai Gărzii Financiare au întocmit un proces-verbal în data de 26 martie 2007 în care au inserat, în legătură cu firmele controlate, date nereale, „omiţându-le, cu bună ştiinţă, pe cele reale”, proces-verbal care a fost semnat şi de către Gheorghiţă Pieca.

Te-ar mai putea interesa și
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările de pe lotul Joseni-Ditrău al Autostrăzii „Unirii” A8 au ajuns la un stadiu de 10%, anunță CNIR
Lucrările pe lotul 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii "Unirii" A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ au ajuns la un stadiu de execuţie de 10% după prima lună de la deschiderea şantierului, a anunţat......
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a propus-o Guvernul
Ministerul rus de Finanțe prognozează un deficit bugetar de 3% pentru 2026, aproape dublu față de ținta pe care și-a ...
Rusia va avea anul acesta un deficit bugetar de 3% din PIB, aproape dublu faţă de plan şi mai ridicat faţă de 2025, ...
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele american a anunțat că SUA vor construi două baze militare mari în Groenlanda
Trump le-a cerut, în discursul său la ONU, statelor membre CPI să se retragă din această instituție. Președintele ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut marţi tuturor statelor membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) să se retragă ...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței artificale și încheierea războaielor
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței ...
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Antonio Guterres a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării ...