Japonia va distruge racheta nord-coreeană dacă va ameninţa teritoriul ţării

Ministrul japonez al Apărării a ordonat vineri Forţelor de Autoapărare ale ţării să fie pregătite să distrugă racheta cu rază lungă de acţiune pe care Coreea de Nord urmează să o lanseze, în cazul în care aceasta va ameninţa teritoriul nipon, relatează AFP.
Economica.net - vin, 07 dec. 2012, 07:25
Japonia va distruge racheta nord-coreeană dacă va ameninţa teritoriul ţării

Japonia a pregătit rachete sol-aer de tip Patriot PAC 3 pe insula Okinawa (sud) şi a mobilizat trei distrugătoare echipate cu sisteme radar americane de tip Aegis şi rachete de interceptare SM-3.

Ministrul Apărării Satoshi Morimoto a dat instrucţiunile necesare pentru ca racheta cu rază lungă de acţiune sau părţi din aceasta să fie distruse în cazul în care riscă să se prăbuşească pe teritoriul japonez, a declarat Osamu Fujimura, un purtător de cuvânt al Guvernului.

„Locuitorii îşi pot continua activităţile normale, deoarece racheta nu se va prăbuşi pe teritoriul Japoniei, dacă totul se petrece aşa cum este prevăzut”, a oferit asigurări Fujimura.

Coreea de Nord a anunţat că va lansa o rachetă, în perioada 10-22 decembrie, cu scopul de a plasa pe orbită un satelit de observaţie terestră, în urma unei analize a unor greşeli comise în timpul unei lansări anterioare, în aprilie, care s-a soldat cu un eşec.

Japonia, dar şi Statele Unite, Coreea de Sud şi numeroase state occidentale acuză regimul nord-coreean că vrea să procedeze la un nou test de rachetă balistică, încălcând rezoluţii ONU.

Imediat după anunţarea acestei lansări viitoare, Japonia a decis să amâne negocieri cu Coreea de Nord care urmau să se desfăşoare la Beijing în perioada 5-6 decembrie.

Phenianul a oferit asigurări că această rachetă, care urmează să fie lansată de la centrul spaţial Sohae (nord-vest), „nu va afecta ţări vecine” şi că treptele ei nu se vor prăbuşi pe teritoriul acestora.

Lansatorul ar urma să survoleze Marea Chinei de Est şi insule din sudul arhipelagului japonez Okinawa.

Însă Tokyo speră că Phenianul va renunţa la acest tir, a subliniat Fujimura.

„Depunem toate eforturile pentru a îndemna Coreea de Nord să se abţină de la această lansare, în contact strâns cu Statele Unite, Coreea de Sud, dar şi China şi Rusia”, a precizat el.

Fujimura a repetat că acest tir va încălca „rezoluţii ONU” şi va fi „contradictoriu unei declaraţii a preşedinţiei Consiliului de Securitate publicată în urma lansării din aprilie”.

Agenţia sud-coreeană de presă Yonhap a anunţat miercuri că nord-coreeni au finalizat instalarea celor trei trepte ale rachetei cu rază lungă de acţiune de tip Unha-3 în poligon.

Fereastra de lansare anunţată de către Phenian acoperă o perioadă care cuprinde alegerile legislative în Japonia (16 decembrie) şi alegerile prezidenţiale în Coreea de Sud (19 decembrie).

În plus, pe 17 decembrie se împlineşte un an de la moartea liderului nord-coreean Kim Jong-il, succedat de fiul său Kim Jong-un.

Un fost bucătar japonez al lui Kim Jong-il, care s-a întâlnit cu succesorul acesteuia în iulie la Phenian, a declarat joi la Tokyo că lansarea rachetei are ca scop să „comemoreze” moartea fostului lider.

Kim Jong-un ar fi „reticent faţă de lansare, deoarece vrea să schimbe imaginea ţării, dar el doreşte, pe de altă parte, să comemoreze moartea tatălui său”, a declarat Kenji Fujimoto.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...