Razboi Apple vs Samsung – Judecătorul din California cere „pace mondială” între cele două companii

Judecătorul din procesul Apple contra Samsung de la tribunalul din San Jose, California, unde Apple a câştigat în acest an despăgubiri de 1 miliard de dolari de la rivalul său sud-coreean a făcut un ultim apel pentru "pace mondială" între cei doi giganţi de pe piaţa IT, potrivit Financial Times.
Economica.net - vin, 07 dec. 2012, 12:20
Razboi Apple vs Samsung - Judecătorul din California cere

După peste trei ore de discuţii la un apel privind decizia anterioară, judecătorul Lucy Koh a întrebat avocaţii celor două părţi: „Când se va termina cazul ăsta?”.

Întrebarea a stârnit râsete în rândul persoanelor aflate în sală, printre care mulţi jurnalişti care au scris despre disputa dură a Aple şi Samsung în tribunale din întreaga lume.

„Nu glumesc. Am spus-o tot timpul. Cred că este timpul pentru pace mondială. Dacă există o modalitate prin care această curte poate facilita un astfel de rezultat, aş vrea să încerc. Cred că ar fi bine atât pentru consumatori, cât şi pentru industrie”, a spus Koh.

Avocatul Samsung, Charles Verhoeven, a afirmat că producătorul sud-coreean este „dispus să discute”, în pofida unor comentarii în sens contrar ale conducerii Samsung în ultima perioadă.

„Mingea este în terenul lor”, a spus el, referindu-se la Apple.

Reprezentantul Apple, avocatul Harold McElhinny, a afirmat că despăgubirile de 1 miliard de dolari reprezintă doar o atenţionare şi a afirmat că justiţia trebuie să stabilească o limită care să „schimbe comportamentul” părţilor în sala de tribunal.

Pentru Samsung, Verhoeven s-a folosit de retorica fostului şef al Apple, Steve Jobs, declarând că producătorul iPhone a creat intenţionat un „război termonuclear la nivel global, în încercarea de a concura în tribunale şi nu pe piaţă”.

Avocatul a acuzat Apple că a folosit o interdicţie preliminară împotriva unor produse Samsung pentru a transmite retailerilor că nu pot vinde niciunul dintre smartphone-urile companiei sud-coreene.

Într-un interviu acordat Bloomberg, directorul general al Apple, Tim Cook, a declarat că disputa cu Samsung este „neplăcută”, întrucât Apple este şi un client foarte important al Samsung pentru componente necesare producţiei iPhone, inclusiv procesorul.

„Urăsc litigiile. Pur şi simplu le urăsc. Ceea ce am vrea, într-o lume perfectă, ar fi ca fiecare să-şi inventeze propriile chestii. Ne place foarte mult competiţia”, a spus el.

După multe încercări de a ajunge la un acord cu Samsung, Apple a considerat că nu are altă variantă decât justiţia, a spus el.

„Am încercat oricare altă variantă. Sper ca aceasta să funcţioneze pe termen lung”, a spus el.

Justiţia americană a publicat, înaintea audierii, detalii ale unui acord amiabil recent între Apple şi HTC, prima astfel de înţelegere a Apple cu un producător de smartphone-uri bazate pe sistemul de operare Android. Acordul este văzut de unii analişti ca un semn că Apple ar putea accepta înţelegeri şi în alte litigii privind patentele.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu, locul unde a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost redeschisă după o renovare de doi ani
Casa Bodescu din municipiul Bălţi, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, şi-a redeschis porţile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a......
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest fel în doar o lună
Din nou avarie în sistemul energetic: o centrală pe cărbune s-a oprit, s-a spart iar cazanul. A treia avarie de acest ...
Grupul 5 de la Turceni, singurul care mai este operațional de fapt la centrala pe cărbune a Complexului Energetic Oltenia, ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Cele mai vândute titluri au fost cele ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână, ...
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge la puterea normală mâine seară
România are din nou energie nucleară. Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost repusă în operare și va ajunge ...
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă a fost resincronizată cu sistemul energetic national, cu câteva ore întârziere ...