Gazprom a început construcţia gazoductului South Stream

Grupul rus Gazprom a început vineri, în prezenţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, lucrările de construcţie la gazoductul South Stream, care ar trebui să aprovizioneze Europa de Sud cu gaze naturale din Rusia, ocolind Ucraina, şi rivalizează cu proiectul european Nabucco.
Economica.net - vin, 07 dec. 2012, 13:33
Gazprom a început construcţia gazoductului South Stream

Gazprom a invitat peste 100 de jurnalişti şi oficiali în apropierea staţiunii Anapa, de pe malul Mării Negre, pentru a asista la starul lucrărilor, potrivit AFP.

Proiectul de 2.380 de kilometri, ale cărui costuri sunt estimate la 16,5 miliarde de euro, ar trebui să permită Rusiei să livreze anual 63 de miliarde de metri cubi de gaze naturale către Europa. Volumul South Stream ar reprezenta circa 10% din consumul estimat pentru UE în 2020, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

Gazoductul Rusiei va fi construit pe sub Marea Neagră până în Bulgaria, după care va tranzita Serbia, Ungaria, Slovenia şi Italia, evitând teritoriul Ucrainei, pe unde trec deja volume importante de gaze naturale destinate Europei.

Dispute repetate între Moscova şi Kiev asupra preţurilor la gaze au afectat de mai multe ori livrările pe timp de iarnă către clienţii europeni ai Gazprom, determinând grupul rus şi companiile de utilităţi din Europa să caute soluţii alternative.

Partea de gazoduct care va fi construită pe sub Marea Neagră se află în responsabilitatea unui consorţiu format din Gazprom (50%), Eni Italia (20%), EDF Franţa (15%) şi Wintershall Germania (15%), o subsidiară BASF.

Grupul rus a dat în folosinţă în nordul Europei anul trecut gazoductul Nord Stream, construit pe sub Marea Baltică. Acesta are o capacitate de 55 de miliarde de metri cubi pe an, care urmează să fie suplimentată.

Startul construcţiei South Stream vine într-un moment dificil pentru Gazprom pe piaţa europeană, potrivit AFP.

Criza economică a condus la declinul consumului în Europa, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, care se aşteaptă ca acest trend să continue şi în acest an.

Situaţia a determinat mulţi dintre clienţii Gazprom să conteste prevederi restrictive din contractele pe termen lung, iar grupul rus a fost nevoit să ofere discount-uri mai multor companii, inclusiv GDF Suez Franţa.

Relaţiile sunt încordate, de asemenea, şi în plan politic. Gazprom este ţinta unei investigaţii a Comieiei Europene privind practici anticoncurenţiale.

Principalul rival al South Stream este proiectul Nabucco. Acţionarii Nabucco sunt Bulgarian Energy Holding, Transgaz, Botas (Turcia), OMV (Austria), MOL (Ungaria) şi RWE (Germania).

Nabucco Vest, un gazoduct de 1.300 de kilometri susţinut de Uniunea Europeană, concurează cu Trans-Adriatic Pipeline (TAP), pentru dreptul de a exporta gaze naturale din proiectul Shah Deniz, de la Marea Caspică, care ar putea conţine rezerve de 1.200 de miliarde de metri cubi. UE vrea să-şi diversifice importurile de gaze naturale.

Nabucco Vest ar trebui să transporte gaze naturale de la graniţa Turciei cu Bulgaria către un hub din Baumgarten, Austria, tranzitând Bulgaria, România şi Ungaria. Gazoductul este o variantă mai scurtă a unei conduct care ar fi traversat şi Turcia. Turcia şi Azerbaidjan au semnat un acord de 7 miliarde de dolari pentru construcţia unui gazoduct pe teritoriul turc (Trans-Anatolia Pipeline – Tanap).

Te-ar mai putea interesa și
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina. Două aeronave F-16 monitorizează o dronă
Populaţia care locuieşte în zona de nord a judeţului Tulcea a primit, duminică, în jurul orei 10:55, un nou mesaj RO-ALERT pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor......
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vreme călduroasă, cu maxime de 33 de grade în București, duminică și luni. Cod galben de caniculă în 13 județe
Vremea se va menţine călduroasă în zona Municipiului Bucureşti, duminică şi luni, cu valori termice maxime ce vor ...
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie a energiei
BNS: ANRE ar trebui convocat de urgență de Parlament. Sunt întârzieri în autorizarea unor noi capacităţi de producţie ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) solicită Parlamentului să convoace de urgenţă Autorităţii Naţionale de Reglementare ...
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri ...