IPP solicită Parchetului ICCJ să ia act de votul la două mâini al mai multor deputaţi

IPP a solicitat, luni, Parchetului ICCJ să ia act de votul la două mâini comis, potrivit unor înregistrări video, de mai muţi deputaţi.
Economica.net - mar, 22 nov. 2011, 15:16

Institutul pentru Politici Publice a solicitat Parchetului ICCJ să ia act de faptele deputaţilor ale căror cartele erau folosite la voturile din plen şi să dispună măsurile care se impun, potrivit unui comunicat al IPP. IPP aduce în discuţie înregistrări dufuzate de presă în care deputaţii Ciprian-Florin Luca (PSD), Vasile Berci (PNL), Dănuţ Liga (PDL), Marius Dugulescu (PDL), Valentin Rusu (PDL), Ioan Stan (PSD), Gheorghe Ana (PSD) şi Ion Dumitru (PSD) erau surprinşi în timp ce votau şi în locul altor colegi.

IPP notează că patru înregistrări video au arătat că membri ai Camerei Deputaţilor au votat proiecte de lege, în diferite şedinţe de plen, folosind atât cartelele proprii cât şi pe cele ale unor colegi. Institutul menţionează că publicarea acestor înregistrări a rămas fără niciun ecou, „conducerea Camerei Deputaţilor ignorând această realitate”.

Adresând câte o sesizare pentru fiecare situaţie prezentată în presă, Institutul pentru Politici Publice (IPP) a cerut în mod public conducerii Camerei Deputaţilor să îi sancţioneze pe cei implicaţi în activitatea de fraudare a voturilor din plen, dar Camera nu are curajul să ia o decizie. În cea mai recentă comunicare adresată de IPP Conducerii Camerei, Institutul atrage atenţia asupra consecinţelor atitudinii actualilor membri ai Biroului Permanent asupra credibilităţii instituţiei Parlamentului„, se arată în comunicat.

IPP spune că a sesizat Parchetul ICCJ în contextul în care, în continuare, Camera Deputaţilor nu îşi asumă această situaţie.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan recunoaște că nu am putut intercepta drona explodată în portul Constanţa. „Este o tehnologie nouă, trebuie să ne adaptăm”
Nicuşor Dan recunoaște că nu am putut intercepta drona explodată în portul Constanţa. „Este o tehnologie nouă, ...
Preşedintele Nicuşor Dan susţine că drona maritimă ucraineană care a explodat vineri în Portul Constanţa nu a putut fi interceptată, ca urmare a lipsei unor echipamente capabile să......
Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Ce spune Nicușor Dan
Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Ce spune Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan a oferit sâmbătă o serie de răspunsuri la întrebarea dacă turiștii vor fi în siguranță ...
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final de an- BCR
Recesiunea adevărată abia urmează să vină. Ultimele date arată doar o stagnare în România. Ce ne așeteaptă pe final ...
Publicarea datelor detaliate privind PIB-ul pentru primul trimestru al anului 2026 a adus revizuiri minore. Estimările actualizate ...
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi considerate ca recepţionate
Ilie Bolojan: Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ...
Proiectele de investiţii finanţate prin PNRR şi finalizate, dar neracordate încă la reţeaua electrică, ar putea fi ...