Guvernul SUA iese din acţionariatul AIG la patru ani după criză

Guvernul SUA va ieşi din acţionariatul American International Group (AIG) la mai bine de patru ani de la naţionalizarea asigurătorului din cauza crizei financiare, Trezoreria urmând să vândă participaţia de 16% pe care o mai deţine la companie pentru un preţ estimat la 7,6 miliarde dolari.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 08:38
Guvernul SUA iese din acţionariatul AIG la patru ani după criză

Salvarea AIG de la colaps în urma falimentului Lehman Brothers din septembrie 2008 a mobilizat fonduri publice de peste 180 miliarde dolari, statul american preluând cea mai mare parte din acţiunile companiei, una dintre cele mai criticate intervenţii pentru salvarea unui grup financiar.

Trezoreria SUA a scos la vânzare pachetul de 234,2 milioane acţiuni AIG pe care le deţine, potrivit unui comunicat al guvernului SUA, citat de Bloomberg.

Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Bloomberg că Trezoreria vrea să obţină 32,5 dolari pe acţiune, astfel că preţul total se ridică la 7,6 miliarde de dolari. Pachetul reprezintă 16% din acţiunile companiei. Guvernul american nu a publicat informaţii oficiale referitor la preţul acţiunilor oferite pentru privatizare.

Licitaţia reprezintă cel de-al şaselea pachet de acţiuni AIG scos la vânzare de stat după naţionalizare.

Participaţia statului la AIG a ajuns la un vârf de 92% în urma intervenţiei de bailout, necesară pentru a apăra cele 100.000 de autorităţi locale, fonduri de pensii, companii şi bănci asigurate de grup sau implicate în afaceri cu asigurătorul. AIG, la acea dată cea mai mare companie de asigurări din lume, a fost destabilizată de pierderi uriaşe după prăbuşirea pieţei creditelor ipotecare subprime.

Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Ben Brenanke, a afirmat atunci că salvarea AIG l-a „înfuriat” mai rău decât oricare altă măsură luată de guvern în urma crizei financiare.

„Nu au existat prea multe opţiuni. A fost o decizie controversată, a fost un mare risc, însă astăzi se poate spune că guvernul şi-a recuperat banii şi a obţinut chiar un profit sănătos”, a declarat Robert Willumstad, CEO al AIG la momentul bailout-ului, într-un interviu acordat recent Bloomberg.

Acţiunile AIG au crescut cu 44% în acest an şi au închis luni la 33,36 dolari pe acţiune.

Profitul guvernului SUA după primele 5 privatizări de pachete de acţiuni AIG se ridică la 15,1 miliarde de dolari. Din valoarea totală de peste 44 miliarde de dolari a celor 5 tranzacţii, 13 miliarde de dolari reprezintă răscumpărări de acţiuni efectuate de AIG.

Tranzacţia prin care Trezoreria va ieşi din acţionariatul companiei va fi intermediată de Bank of America, Citigroup, Deutsche Bank, Goldman Sachs şi JPMorgan Chase.

Pentru a plăti datoriile către stat, AIG a vândut companiile de asigurări de viaţă din afara Statelor Unite şi a separat de grup o bancă de credite de consum. Totodată, compania a restrâns activităţile pe piaţa derivatelor financiare şi se concentrează acum, la nivel mondial, pe asigurări de proprietate şi accident, la care se adaugă operaţiunile extinse din SUA de asigurări de viaţă şi administrarea de fonduri de pensii.

La finele anului trecut, AIG avea 57.000 de angajaţi şi active de aproximativ 550 miliarde de dolari, faţă de 116.000 de agajaţi şi peste 1.000 miliarde de dolari la sfârşitul lui 2007.

Directorul general al AIG, Robert Benmosche, fost CEO la MetLife, a revenit în activitate după pensionare pentru a pune umărul la reabilitarea AIG.

Luni, AIG a vândut divizia de leasing de aeronave către un grup din China pentru 4,23 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...