Protestele violente din Moldova din 2009 ar fi putut fi prevenite – fost consilier al lui Voronin

 "Organele" ştiau cu două săptămâni înainte ceea ce avea să se întâmple la 7 aprilie, iar aceste proteste violente "trebuiau să aibă loc la 27 martie", iar "inacţiunea şefului statului (de atunci) a uimit", evenimentele putând fi evitate, a declarat Valeriu Reniţă, relatează ProTV Chişinău.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 12:48
Protestele violente din Moldova din 2009 ar fi putut fi prevenite - fost consilier al lui Voronin

„Se cunoştea în interior, din sondaje, că în 2009 vom lua suficiente voturi pentru a guverna singuri”, a dezvăluit Valeriu Reniţă, un fost consilier al lui Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştrilor din Republica Moldova (PCRM), în cadrul unei emisiuni „În PROfunzime”. „Unul dintre scenariile pesimiste arăta că nu am fi putut alege un preşedinte singuri şi că era necesar să fie conturată din timp o linie de comunicare cu parteneri politici, pentru ca să nu călcăm în străchini, ceea ce s-a întâmplat”, a apreciat acesta.

„Însă, imediat după alegeri, la 6 aprilie, Voronin şi-a permis să spună că nu are cu cine colabora într-un viitor Parlament, iar aceasta a fost ultima picătură pentru cei care pregăteau revoluţia”, a spus Reniţă.

„Nu ştiu cine a organizat revoluţia. Organele competente ştiau cu două săptămâni înainte ceea ce avea să se întâmple. (Revoluţia) trebuia (să aibă) loc la 27 martie, nu la 7 aprilie”, a mai spus el, fără să ofere alte precizări în acest sens. „Am activat ca purtător de cuvânt şi aveam foarte multe relaţii, iar mai multe surse mi-au spus că se ştie despre ceea ce avea să se înâtmple, iar inacţiunea şefului statului m-a uimit. Se putea preveni”, a insistat consilierul lui Voronin.

Întrebat dacă există un „vot de aur”, fostul consilier a răspuns că existau „mai multe voturi”, precizând că „totul depindea de flexibilitatea lui Voronin, de capacitatea lui de a negocia”. „Chiar eu puteam să găsesc acel vot în tabăra opusă. Nu pot da nume, dar se putea găsi la (formaţiunea condusă de) Urecheanu. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar presupun că PCRM nu vrea să împartă puterea, mai bine zis Voronin nu accepta să împartă puterea”, a apreciat el.

Reprezentanţi PCRM au refuzat să participe la emisiune, declarând că nu au ce să comenteze despre declaraţiile lui Reniţă.

„Pentru mine, picătura a fost la 16 martie şi tot ceea ce s-a pregătit atunci. În opinia mea, această dată a fost ziua unei noi revoluţii. Acest lucru se dorea, dar, peste noapte, Voronin a anulat. Nu ştiu de ce, cred că era vorba despre confortul său financiar. Atunci când ai conturi peste hotare, oricine poate suna şi anunţa despe aceste conturi. Altă explicaţie nu găsesc”, a spus fostul consilier.

„După (protestele violente de la) 7 aprilie, lui Voronin i s-a sugerat că este necesar să fie arestaţi, cel puţin la domiciliu, organizatorii evenimentelor, dar dumnealui a refuzat, cred, din cauza securităţii financiare. Acest lucru înseamnă că cineva de peste hotare putea să îi pună sechestru pe conturi”, a precizat Reniţă.

Întrebat ce „trebuia” să se întâmple la 16 martie, Reniţă, a răspuns că „mulţimea trebuia să intre în Parlament şi să împiedice alegerea preşedintelui şi să fie organizate alegeri anticipate”.

Te-ar mai putea interesa și
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței artificale și încheierea războaielor
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut în ultimul său discurs în fața Adunării Generale reglementarea inteligenței ...
Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite Antonio Guterres a profitat de ultimul său discurs în faţa Adunării Generale, susţinut marţi, pentru a îndemna liderii lumii să......
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
China a importat de la începutul anului peste 1.000 de tone de aur, o cantitate record
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piaţă ...
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ...
Perspectivele economiei româneşti pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna ...
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al grupului
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...