Administraţia Canalelor Navigabile vrea să contracteze lucrări de modernizare de peste 720 mil. lei

Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa vrea să contracteze lucrări de modernizare a ecluzelor, contract cu o valoare estimată între 722,2 milioane lei şi 866,6 milioane lei, fără TVA.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 14:30
Administraţia Canalelor Navigabile vrea să contracteze lucrări de modernizare de peste 720 mil. lei

Proiectul vizează lucrări de modernizare la ecluzele Cernavodă, Agigea, Ovidiu şi Năvodari şi la mai multe staţii de pompare, potrivit unui anunţ al companiei controlate de Ministerul Transporturilor.

Ecluzele sunt construcţii hidrotehnice speciale, executate pe traseul unei căi navigabile, care permit trecerea navelor de la un nivel al apei la altul.

Execuţia lucrărilor este împărţită în două faze, derulate prin Programul Operaţional Sectorial de Transport 2007 – 2013, respectiv 2014 – 2020. Fondurile europene vor finanţa 85% din valoarea investiţiei, diferenţa fiind acoperită de la buget.

Proiectul are o valoare iniţială estimată la 722,2 milioane lei, care poate creşte până la 866,6 milioane lei după achiziţia unor lucrări similare.

Durata contractului este de 54 de luni de la data atribuirii, criteriul principal de adjudecare fiind preţul ofertei, cu o pondere de 85%, diferenţa fiind generată de componenta tehnică.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 februarie.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...