CFR Călători: Trenurile ar putea avea întârzieri miercuri dimineaţă

CFR Călători informează că, în urma avertizărilor meteo de ninsori şi vânt puternic, trenurile de pasageri pot avea întârzieri în cursul dimineţii de miercuri, circulaţia feroviară desfăşurându-se în condiţii de iarnă.
Economica.net - mar, 11 dec. 2012, 19:26
CFR Călători: Trenurile ar putea avea întârzieri miercuri dimineaţă

Într-un comunicat remis MEDIAFAX marţi seară, CFR Călători roagă pasagerii ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se informeze despre evoluţia stării vremii şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri de trenuri produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară şi la telefon 021/9521.

Jumătatea de sud a ţării şi Moldova se află de marţi, ora 12.00, până miercuri, la aceeaşi oră, sub cod galben de ninsori abundente, intensificări ale vântului şi viscol, potrivit unei atenţionări emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...